Două șenilate la dispoziția salvatorilor ISU Delta Tulcea
Dacă în anii trecuți salvatorii de la ISU Delta Tulcea apelau doar la șenilata celor de la Meg Edil Buzău pentru urgențe medicale serioase, pentru codul portocaliu și roșu din această noapte vor avea la dispoziție nu una ci două șenilate. Una dintre ele a ajuns de la ISU Galați la Detașamentul de pompieri Măcin iar a doua, de la Mega Edil, a fost adusă la sediul ISU Delta din Tulcea în urmă cu câteva minute. Pentru ce trebuie să fie acestea pregătite?
,,La această oră, un număr de 33 de persoane ce necesită mâine dializă au sosit la Tulcea. Restul de 18 persoane sunt din municipiu.
84 de gravide au refuzat transportul, 50 se află la unități sanitare iar în cazul unui număr de 6 gravide nu mai este cazul (au născut, sunt plecate din județ).”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Florentin Daciu.