Ştirea zilei

Două alerte RO-Alert în nordul județului Tulcea, după detectarea unor ținte aeriene în Ucraina

În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 20 km nord de localitatea Periprava, în proximitatea frontierei cu România.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 00.17 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Alerta aeriană a încetat la ora 00.40.

Ulterior, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o nouă țintă aeriană care evolua în spațiul aerian ucrainean, în zona localității Chilia, la aproximativ 15 km est de Vâlcove.

La ora 02.18, a fost transmis un nou mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea.

Alerta aeriană a încetat la ora 03.13.

Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button