Dumitru Mergeani la bilanțul prefecturii: ”Emblematică pentru 2022 a fost criza refugiaților”
Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat, astăzi, la ședința de evaluare anuală a activităților și rezultatelor obținute de Instituția Prefectului – Județului Tulcea în anul 2022. În deschiderea ședinței, prefectul Alexandru Dan Munteanu, a vorbit despre provocările anului 2022, dar și despre cele mai importante realizări ale anului care s-a încheiat. Astfel, șeful instituției care reprezintă Guvernul în teritoriu a catalogat anul trecut drept unul dificil, cea mai problematică situație de urgență fiind cea privind criza refugiaților din Ucraina.
La rândul său, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a ținut să felicite publice întreaga echipă a Instituției Prefectului – Județul Tulcea pentru modul profesionist în care a reușit să își îndeplinească atribuțiile în cursul anului 2022.