După mai bine de un deceniu de criză, Pediatria a crescut mare!
În urmă cu mai bine de un deceniu, Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea era, pentru părinții din județ, motiv de protest. Campania ”Tulcea vrea Pediatrie!” – un strigăt de ajutor al unor părinți revoltați – a arătat în urmă cu 12 ani cât de mic era județul Tulcea pe harta Sănătății din România. Au fost ani de zile în care această secție s-a încăpățânat să existe chiar și cu un singur medic, și chiar și atunci când gărzile acestuia erau asigurate de la domiciliu, prin telefon, în coordonare cu asistentele medicale. Numai mamă (sau tată) să nu fii atunci când drumul la UPU se transforma într-un calvar iar după ore de așteptare, ți se spunea că trebuie să pleci mai departe, la Constanța, Galați sau București. Apuse și de tristă amintire vremuri …

Secția Pediatrie a Spitalului Județean Tulcea funcționează acum, la început de 2026, cu patru medici pediatri – Nizami Daniela Mădălina, Vasile Mihaela, Benga Monica și Retea Monica – și zece asistente medicale, coordonate de asistenta-șefă Gabriela Căpută. Pe secție au mai rămas doar 25 de paturi în contextul ”perioadelor de avarie” ale secției dar și a scăderii dramatice a natalității la nivel județean, oglinda fidelă de situației de la nivel național.
Dr. Daniela Mădălina Nizami a dus acest război la un moment dat singură și vede cel mai bine diferența între ceea ce a fost și ceea ce este acum Pediatria.

În prezent, linia de gardă pe secție este asigurată de cei patru medici. Pentru UPU, sprijinul vine și din partea unor medici din Constanța, cu competență în pediatrie, care efectuează gărzi la UPU a Spitalului din Tulcea. Nu toate zilele din lună sunt acoperite după ora 15.00 cu medici simultan și pe secție, și la UPU, însă situația este incomparabil mai bună decât în urmă cu zece ani. Desigur, nu ar trebui să ne mire normalitatea, dar …
Părinții pot să își lase copiii în siguranță când medicii recomandă internarea
Paradoxal, în prezent, una dintre provocări nu mai este lipsa personalului, ci reticența părinților față de internare. Mulți se prezintă la UPU cu copiii bolnavi, însă atunci când li se recomandă internarea, o refuză, invocând motive legate de serviciu sau alte responsabilități. Medicii atrag atenția că acest comportament poate duce la agravarea stării copilului.

Trebuie subliniat faptul că internările de mai puțin de 24 de ore nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă pierderi pentru spital. Dar mai important decât aspectul financiar este riscul medical: un copil căruia părinții îi refuză internarea sau externat peste doar câteva ore, adică atunci când este stabilizat, poate deveni un caz grav!
Iar pentru cei care citesc acest articol mesajul medicilor este foarte clar: dacă este ceva minor, mergeți la medicul de familie, însă dacă este ceva grav, rămâneți internați cât recomandă medicul pediatru!
Pediatria este legată ombilical de toate celelalte secții ale spitalului
Angajarea celor patru medici nu înseamnă că problemele au dispărut complet, deoarece – nu o să credeți – Pediatria depinde în mod direct de alte specialități. Fără medic ORL în tot spitalul, nu doar de gardă, internarea unui copil cu afecțiuni ORL presupune asumarea unui risc suplimentar pentru fiecare dintre cei patru pediatri. Fără chirurg pediatru sau anestezist cu experiență în copii mici, anumite cazuri nu pot fi gestionate în siguranță și decizia de transfer la alt spital este singura soluție! De asemenea, Secția de Boli Infecțioase nu are alocate locuri pentru copiii mici, astfel că majoritatea infecțiilor pediatrice sunt tratate pe Pediatrie, mai ales în sezonul rece. Imaginați-vă, într-o secție cu doar șase saloane și două rezerve, cum gestionezi o situație cu 12-15 copii, toți cu însoțitor (mamă sau tată), dintre care 6 sau 8 au gripă, ai și adolescenți și mămici minore cu sugari …
„Miracolul” nu se vede doar la Maternitate
După ce maternitatea din Tulcea a trecut de la una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității infantile la unul dintre cele mai sigure locuri pentru a naște în România, schimbarea este vizibilă și la Pediatrie. Copiii au parte acum de îngrijire din partea a patru medici specialiști, sprijiniți de colegii care fac gărzi la UPU și au competență în pediatrie iar în majoritatea zilelor din lună e pediatru la primire – urgențe la orice oră. Dar poate cel mai mare miracol este acela că ambulanțele nu mai pleacă decât foarte rar spre spitalele din județele limitrofe, Constanța și Galați, sau poate chiar București cu copii de la Tulcea și doar atunci când acele cazuri depășesc competența spitalului județean de la Tulcea. Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai importante schimbări ale ultimului deceniu…




