SănătateŞtirea zilei

Miracolul din Maternitatea Tulcea: Din topul mortalității infantile la unul dintre cele sigure locuri în care să naști în România!

În 2018, județul Tulcea se afla într-un punct critic, aproape de colaps în ceea ce privește sănătatea mamei și copilului. Mortalitatea infantilă ajunsese la 15,5 decese la mia de copii născuți vii, cea mai mare rată din România și una dintre cele mai ridicate din Europa. Era o statistică dureroasă, care reflecta trei ani în care secțiile Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie funcționau cu unii medici la comun pentru a se asigura gărzile, iar secția Pediatrie, închisă temporar câteva luni, a funcționat mai bine de doi ani pe sistem de avarie cu program de zi și un singur medic. O realitate dureroasă reflectată, ca un strigăt de ajutor, și de presa națională la un moment dat. 

Astăzi, realitatea este radical diferită. Conform datelor oficiale , prelucrate  an de an de Organizația Salvați copiii,  aferente anului 2024, Tulcea se află în top patru județe din România cu cea mai mică rată a mortalității infantile, cu 4,20 decese la mia de copii născuți vii, alături de Municipiul București (3,30), Olt (3,40) și Ilfov (4,00).  O ierarhie răsturnată în numai patru ani: în 2020 Tulcea era printre primele trei județe din țară la mortalitate infantilă, acum e în top 4 în ceea ce privește speranța de viață a copilului. nou născut!

Această evoluție spectaculoasă sau mai degrabă miracolul de la Tulcea nu este o întâmplare ci rezultatul unui efort susținut, de la cel al investițiilor în infrastructură, cât mai ales al reconstrucției echipelor medicale din cadrul Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Iar aici e și meritul administrației spitalului și județului care, după mai multe tentative nereușite, au găsit soluția să atragă medici tineri la Tulcea.

Obstetrică-Ginecologie: de la doi medici, la o secție funcțională cu opt medici, majoritatea tineri

Secția de Obstetrică-Ginecologie este unul dintre cele mai bune exemple ale acestei transformări. Dacă în urmă cu aproape zece ani secția avea șapte medici, dintre care cinci au ieșit la pensie într-un interval scurt, la un moment dat activitatea fiind susținută de doar doi doctori, astăzi secția numără opt medici activi, suficienți pentru a asigura un act medical sigur și continuu. Mai ales pentru a asigura liniile de gardă în contextul în care multe gravide vin pe secție, cu complicații, fără a fi luate în evidență și, desigur, fără nicio monitorizare din partea unui specialist. Aici de fapt rana unui sistem care, oricâte investiții s-ar face în spital, nu rezolvă problema de fond.

Doctorul Ionuț Sterie, șef se secție afirmă că undeva la 60% dintre gravidele care ajung pe secție nu se află luate în evidență și nici nu sunt în monitorizare, multe ajungând la cei opt medici de pe secție ca urmare a unor complicații. Graviditatea nu este o boală și nu ar trebui să aibă episoade acute decât prin excepție. Cu toate acestea cazurile care ajung la secție  cu anumite complicații denotă de cele mai multe ori lipsa primei consultații la medicul de familie.

Orice gravidă are obligația să se adreseze medicului de familie pentru a fi luată în evidență și pentru monitorizare pe parcursul sarcinii. Femeia gravidă are drepturi, indiferent dacă este sau nu asigurată medical și nu cred că există vreun caz în care colegii noștri din medicina de familie să refuze la consultație o femeie gravidă. Noi avem o colaborare foarte bună cu Direcția de Sănătate Publică și cu direcțiile de asistență socială si implicit cu asistentele comunitare care fac muncă de teren, dar orice ajutor, chiar și din partea presei, este binevenit pentru a conștientiza femeia gravidă ca are acces gratuit la servicii medicale de bază” – declară șeful secției, dr Ionuț Sterie.

De bază e bine zis, deoarece pentru o ecografie sau pentru alte investigații medicale, femeile gravide trebuie să plătească. Aici probabil ar trebui ca sistemul sanitar din România să fie mai generos și să facă din natalitate o politică de stat fiindcă, din păcate, nu e.

La capitolul dotări, secția Obstetrică-Ginecologie a fost echipată cu mai multe aparate CTG pentru monitorizarea travaliului, un instrument esențial în prevenirea complicațiilor. Dotările de ultimă generație încă lipsesc, dar perspective sunt și asta fiindcă de luna viitoare toată secția cu toată aparatura se va muta în aripa nouă a spitalului acolo e unde sunt alte circuite, vor fi săli de nașterii, de nașteri cu masă de operație și sală de operație pentru cazurile care impun nașterea prin cezariană.

Neonatologia – locul unde clasamentul mortalității infantile a fost întors pe dos în doar patru ani

Un rol decisiv în această schimbare  a ierarhiei în clasamentul mortalității infantile îl are Secția de Neonatologie, cea care se ocupă de primele 28 de zile de viață ale nou-născutului.  Dr. Mustafa Latif, unul dintre cei mai vechi medici ai spitalului, afirmă că anul 2025 a fost primul, după mulți ani, în care nu s-a înregistrat nicio mortalitate în secția de neonatologie – un reper pentru județul Tulcea la care nimeni nu visa vreodată în urmă cu un deceniu.

În anul 2025 nu am avut niciun deces iar în anul 2024 a existat un singur caz de mortalitate infantilă, însă a fost vorba despre un nou-născut cu malformații congenitale, un tip de caz care poate apărea în orice maternitate, din România sau din străinătate, indiferent de nivelul profesional al echipei medicale. Un caz excepțional, care nu schimbă tendința clar descendentă a mortalității din 2022 și 2023. Secretul acestor rezultate este,  vă spun cu toată sinceritatea unui medic care a trăit și alte vremuri în spital, lucrul în echipe pluridisciplinare, în strânsă colaborare cu colegii de la Obstetrică-Ginecologia. Comunicarea permanentă dintre secții este făcută exclusiv în interesul copilului și al mamei, iar rezultatele se văd: externări rapide, după doar câteva zile, cu mame și copii în stare foarte bună” spune dr. Mustafa Latif.

În ciuda progreselor miraculoase de-a dreptul,  Neonatologia se confruntă cu probleme extrem de sensibile. Una dintre ele este numărul alarmant de nașteri în rândul minorelor, unele de 13–14 ani,  un fenomen care continuă să fie prezent la cote ridicate în județul Tulcea. Aceste cazuri sunt extrem de dificile din punct de vedere medical și emoțional, atât pentru mame, cât și pentru echipele medicale.

Dotările din secție sunt cele specifice unei maternități de gradul 2: aparatura medicală nu lipsește, aparatele de ventilație altădată mecanice acum sunt de ultimă generație iar unul dintre cele mai importante aspecte este și acela că la capitolul resursă umană nu mai sunt problemele de altădată.

În prezent, secția funcționează cu patru norme întregi de medici: trei medici cu normă întreagă și două doctorițe cu jumătate de normă.  Ar fi nevoie de minimum cinci norme întregi pentru ca secția să funcționeze la parametri optimi iar acest lucru s-ar putea întâmpla după venirea, de luna aceasta, a unei doctorițe tinere, de perspectivă, Florentina  Nicoleta Meirosu, din Brașov, care este foarte posibil să rămână în cadrul secției. Această întinerire a colectivului este, de altfel, unul dintre marile câștiguri ale ultimilor ani: de la o secție cu medici în prag de pensionare, Neonatologia a ajuns la o echipă cu vârstă medie mult mai scăzută, cu perspective reale de stabilitate, specializare și permanentizare la Tulcea. Și echipele de asistente medicale sau infirmiere au aici, pe această secție delicată, un rol foarte important iar din acest punct de vedere se poate spune că e tot o schimbare în bine.

Un miracol construit prin oameni

Realitatea din statistici nu mai poate fi contestată: Tulcea a reușit! De la un județ  simbol al eșecului medical a devenit un exemplu de redresare spectaculoasă, construit pas cu pas prin oameni,  profesionalism și  mai ales colaborare. Iar pentru fiecare nou-născut care pleacă sănătos acasă nu este o statistică ci încă  o viață salvată.

La acest tablou al redresării se adaugă și o veste majoră pentru viitorul apropiat. Managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, Tudor Năstăsescu, a declarat pentru INFOTULCEA.RO că, începând din luna martie, cele două secții, Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie, se vor muta în spații complet noi, în aripa nouă a spitalului.

Este un pas extrem de important. Vorbim despre spații moderne, cu circuite corecte, gândite pentru medicina secolului XXI. Mutarea în aripa nouă va crea condiții mult mai bune atât pentru femeile gravide, lehuze, nou-născuți cât și pentru personalul medical. În paralel, ne dorim ca printr-un proiect viitor să continuăm dotarea acestor secții cu aparatură medicală performantă, poate chiar de ultimă generație, în beneficiul direct al mamei și copilului”, a precizat dr. Tudor Năstăsescu, managerul spitalului

Acesta a subliniat că adevăratul „secret” al succesului celor două secții îl reprezintă politica fermă de atragere și stabilizare a medicilor tineri, susținută atât de conducerea spitalului, cât și de autoritățile județene.

Eforturile noastre au fost concentrate pe aducerea la Tulcea a unor cadre medicale tinere, care își doresc să rămână aici. Le-am oferit condiții și de acomodare în oraș și de lucru  în spital din ce în ce mai bune, iar acest lucru i-a motivat să se stabilească  într-un județ și la un spital cum este cel din Tulcea. Rezultatele se văd astăzi, nu doar în statistici, ci în viețile salvate, nu doar la cele două secții ci și la celelalte. Poate că a venit momentul și la Tulcea să nu ne mai mire normalitatea, chiar dacă mie personal mai tare mi-e frică de laude decât de critici.”, a mai declarat dr. Tudor Năstăsescu.

Despre secția Pediatrie, a treia piatră de temelie în această poveste de succes , dar și despre celelalte  secții ale spitalului, în curând, tot aici pe infotulcea.ro.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button