Fotbal

E OFICIAL: Pescăruşul Sarichioi – Dacia Unirea Brăila în Cupa României!

Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a judecat marţi 10 august 2021 Dosarul 335/CD/2021 respectiv Sesizare cu privire la jucătorul Sloată Silviu component al ACS Sportul Chișcani, jucător folosit în meciul de la Sarichioi cu echipa Pescăruşul din prima etapă a Cupei României.  Potrivit Hotărârii adoptate marţi, Comisia de Disciplină şi Etcică a admis sesizarea Departamentului Competiții FRF şi în baza art. 83/10/1 din Regulamentul Disciplinar coroborat cu art. 34 din Regulamentul Disciplinar, “ACS Sportul Chișcani se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei ACS Pescărușul Sarichioi Junior) și i se aplică penalitate sportivă de 635 lei”!

Azi s-a împlinit termenul limită de contestaţie a hotărârii şi astfel, cum nu a fost declarat recurs la această hotărâre, este OFICIAL faptul că miercuri, 18 august 2021, de la ora 17.30 pe Stadionul Pescăruşul din Sarichioi va juca o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, Dacia Unirea Brăila din Liga a II-a!

S-a făcut cumva dreptate după meciul cu Sportul Chiscani în care oaspeţii au beneficiat de ajutorul vizibil al arbitrilor din Constanţa delegaţi la acel meci. A fost o victorie nemeritată a Sportului Chiscani, obţinută dintr-un penalty inventat şi la capătul unui meci în care ne-a fost eliminat un jucător-cheie de a cărui servicii nu ne vom putea folosi, iată, la acest meci din turul doi cu Dacia Unirea Brăila! Este o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, are un antrenor foarte bun, Florentin Petre, un simbol al clubului Dinamo Bucureşti, şi jucători profesionişti care nu întâmplător evoluează la Liga a II-a! Au prima şansă, trebuie să recunoaştem, dar vrem să le dăm o replică bună şi să le punem probleme pe tot parcursul jocului” a declarat primarul comunei Sarichioi, Vitali Finoghen.

Dacă Pescăruşul Sarichioi nu a mai jucat vreun meci oficial de la cel pierdut pe teren cu Sportul Chiscani, Dacia Unirea Brăila are deja două reprezentaţii pe a doua scenă a fotbalului românesc iar la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 14 august 2021 de la 11.30, va avea drept adversar CSA Steaua Bucureşti în deplasare chiar pe stadionul Steaua!

Back to top button