fbpx
Comune

Eugen Ion, președinte ACoR Tulcea: ”Comasarea administrativă e mai importantă decât comasarea alegerilor!”

În perioada 11 – 14 februarie 2024 în Bucureşti, la Hotelul JW Marriot,, a avut loc cea de-a 27-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) un eveniment la care județul Tulcea putea fi mai bine reprezentat, însă mulți dintre primarii în funcție, probabil unii și pe final de mandat, au preferat să nu se mai ”updateze!
În total, potrivit organizatorior, au participat doar primari din circa 350 de comune membre ale ACoR, alături de demnitari de rang înalt din România şi reprezentanţi ai asociaţiilor autorităţilor locale din alte ţări, precum Republica Moldova, Republica Franceză, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania şi Republica Polonă.

Probabil că și una din temele principale supuse dezbaterii nu a fost pe placul multor primar și de aceea mulți au absentat …motivat. E vorba despre comasare, dar nu despre cea a alegerilor europarlamentare cu cele locale, ci despre o necesară comasare administrativă a României în contextul prevederilor din Codul Administrativ.

Consider că cea mai importantă temă de dezbatere la această sesiune a asociației a fost cea privind comasarea administrativă. Suntem conștienți, majoritatea primarilor, că este mai mult decât necesară o comasare administrativă pentru a performa și pentru a oferi cetățenilor servicii de calitate, însă am căzut cu toții de acord, noi, primarii de comune, pe de o parte, și reărezentanții Guvernului pe de altă parte, că această comasare necesară nu trebuie făcută dintr-un birou de la București ci trebuie căutate soluțiile cele mai bune pe plan local și județean” a declarat Eugen Ion, președintele ACoR Tulcea.

O altă temă importată discutată la București a fost și cea privind digitalizarea primăriilor, potrivit primarului din Jurilovca, o comună în care digitalizarea este una care deja oferă servicii corespunzătoare cetățenilor.

Noi am început digitalizarea mai demult și deja pe parte de urbanism pot spune că suntem destul de avansați, chiar am curajul să afirm că suntem un model de bună practică. Pe de altă parte însă cine spune că a implementat digitalizarea serviciilor din primărie greșește fiindcă aceste servicii se pot updata și moderniza permanent astfel încât să fim actualizați, dacă se poate, la zi. Și nu poți fi actualizat la zi indiferent de câte servere sau calculatoare îți cumperi sau de la cine le cumperi. Mai trebuie să și ai oameni care să fie la rândul lor pregătiți și permanent perfecționați, mai trebuie să scanezi și să arhivezi câte un document …” a mai declarat Eugen Ion.

Despre comasarea alegerilor, președintele ACoR Tulcea a declarat că, indiferent care va fi decizia luată de majoritatea de la guvernare, a trebui avută în vedere și o eventuală modificare, sau mai bine zis clarificare, în Codul Administrativ.

”Primarul ales, potrivit art 149 din Codul Administrativ, este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri. Pe de altă parte mandatul primarului este de 4 ani. Aici trebuie ca juriștii să se pună de acord cum se face preluarea mandatului de către noul primar, în ce termen. Adică trebuie avută în vedere și o eventuală modificare, sau mai bine zis clarificare, în Codul Administrativ, după părerea mea.” a mai declarat Eugen Ion.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE