Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr – KINOdiseea ajunge din nou la Tulcea, între 22 și 25 septembrie, la Teatrul Jean Bart și la Casa Avramide și aduce nouă filme și trei ateliere pentru copii. Intrarea la toate evenimentele este liberă iar programul complet va fi disponibil în curând pe https://kinodiseea.ro/.
De la prima ediție din 2009, KINOdiseea – Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr și-a propus să aducă în atenția publicului bucureștean cele mai noi filme pentru copii, în premieră în România sau chiar Europa de Sud-Est, producții apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri precum precum Berlin, Sundance sau festivaluri de profil cu tradiție, filme cu tematici educative și sociale, care nu intră în rețeaua clasică de distribuție. În 2022, KINOdiseea aduce publicului de toate vârstele din Tulcea atât filme noi premiate în ultimii doi ani la festivaluri importante de film pentru publicul tânăr și nu numai, precum Zurich Film Festival, Brussels Animation Film Festival, Lithuanian Film Awards și Children KinoFest dar și filme de revăzut pe marele ecran. Acestea sunt: PRINȚESA DRAGON / DRAGON PRINCESSE (R: Jean-Jacques Denis & Anthony Roux, animație, 2021, 70m., Franța) Sinopsis : Bristle este o fetiță crescută de dragoni. Dar, când tatăl ei trebuie să îi dea lui Sorgerog al doilea cel mai valoros lucru pentru el, el o oferă pe Bristle. Acest lucru o împinge la disperare și o obligă să fugă din peștera familiei. Bristle pornește apoi într-o călătorie de descoperire în lumea oamenilor. Printre aceștia, ea învață ce înseamnă prietenia, solidaritatea și lăcomia care pare să le mănânce inimile. Premii: Cel mai bun film – Anima – Brussels Animation Film Festival 2022, nominalizat la Cel mai bun film – Children KinoFest 2022, nominalizat la Cel mai bun film de animație – Lumiere Awards, Franța 2022. INIMĂ DE FLUTURE / A BUTTERFLY’S HEART (r: Inesa Kurklietyte, familie, 2021, 108 m., Lituania) Sinopsis : Filmul spune povestea unui băiețel de 10 ani pe nume Juozapas, care este extrem de special pentru că s-a născut cu inima în afara pieptului și a supraviețuit. Juozapas evită interacțiunea cu copii, centrul lumii sale este reprezentat de un conac vechi și pustiu și de insectele pe care le crește acolo. Pacea lui este tulburată când o fată de aceeași vârstă, Rugile, se mută în oraș și este timpul să meargă la școală. După ce au împărtășit diverse experiențe, treptat devin prieteni. Premii: cinci nominalizări la Lithuanian Film Awards 2022 pentru Cel mai bun actor, Cea mai bună imagine, Cel mai bun machiaj, Cele mai bune costume, Cele mai bune decoruri. STEAUA LAUREI / LAURA’S STAR (R: Joya Thome, familie, 2021, 79 m., Germania) Sinopsis : Un nou capitol începe pentru Laura. Împreună cu părinții și cu fratele ei, Tommy, se mută într-o nouă casă dar la început nu se prea poate obișnui cu noul oraș și are dificultăți în a-și face prieteni și a socializa. Într-o seară, vede o stea căzând din cer. Laura se grăbește în ajutorul stelei rănite și are grija de el. Cei doi se împrietenesc și steaua o duce pe Laura în multe aventuri incitante. VIKTOR ROBOT (R: Anatoliy Lavrenishyn, sci-fi / aventură, 2020, 75 m., Ucraina) Sinopsis : Debutul în lungmetraj al regizorului ucrainean Anatoliy Lavrenishyn, Viktor Robot, vorbește cu multă candoare dar și umor despre prietenie. Viitorul îndepărtat. Steaua artificială care ar trebui să furnizeze energie planetei din jurul ei nu funcționează. Singurul care o poate repara este bunicul micuței Vicky, creatorul acesteia. Cu toate acestea, el dispare în mod misterios. Fetița împreună cu asistentul ei – un mic robot Viktor – pleacă în căutarea lui. Premii: Premiul publicului pentru competiția națională – Odesa International Film Festival 2020, Cel mai bun film de animație – Ukrainian Film Critics Awards Kinokolo 2020, în selecția oficială – Children KinoFest 2021 – Official Selection, premiul pentru Cel mai bun cântec – Ukrainian Film Academy Awards 2021. MERGE ȘI-AȘA (R: Valentin Urziceanu, animație / comedie, 2022, 78 m., România) O satiră despre film, muzică și viață. Giani este un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz-ul Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București în Paris pe jos, iar pe drum are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu. Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală. Asemeni unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești. LUPUL ȘI LEUL/ LE LOUP ET LE LION (R. Gilles de Maistre, live action, 2021, 99 min., Franța, Canada) Sinopsis: După moartea bunicului ei, Alma, în vârstă de 20 de ani, decide să se întoarcă la casa ei din copilărie – o insulă mică în inima pădurii maiestuoase canadiene. În timp ce este acolo, ea salvează doi pui neajutorați: un lup și un leu. Ȋntre ei se va crea o legătură specială, dar lumea lor se prăbușește în momentul în care pădurarul descoperă animalele și le ia. Cei doi frați pui vor înceape acum o călătorie plină de pericole prin Canada pentru a se reuni cu Alma. Producția a câștigat premiul pentru Cel mai bun film pentru copii la Zurich Film Festival în 2021. JIM BUTTON ȘI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVE / JIM BUTTON AND LUKE, THE ENGINE DRIVER, (R. Dennis Gansel, live action, 2018, 105 min.. Germania) Sinopsis: Jim Button, prietenul său, Lukas, mecanicul de locomotivă, și Emma, locomotiva cu aburi, sunt nevoiți să părăsească mica insulă Lummerland. Călătoria lor îi duce în regatul Mandala, unde cei trei se vor îmbarca într-o aventură incredibilă: căutarea lui Li Si, fiica împăratului, răpită și dată dispărută. Împreună, cei trei se aventurează în orașul dragonilor pentru a elibera prințesa și pentru a rezolva misterul originii lui Jim. Filmul este câștigător la Animago AWARD în 2018 și Bavarian Film Awards în 2019. LEMONY SNICKET – O SERIE DE EVENIMENTE NEFERICITE / LEMONY SNICKET’S A SERIES OF UNFORTUNATE EVENTS (R. Rob Marshall, live-action, 2004, 130 min., Germania, Statele Unite) Sinopsis: Violet, Klaus si Sunny Baudelaire sunt trei copii inteligenți care primesc nefericita știre că părinții lor au murit. Mr. Poe încearcă să le găsească un tutore printre rudele lor – Montgomery sau Josephine Anwhistle. Ajung să locuiască cu cel mai rău dintre ei, Contele Olaf, care nu dorește decât să le fure averea. Pentru a-și pune în aplicare planul, Olaf se deghizează în asistentul Stephano și în căpitanul Julio Sham. Filmul a câștigat premiul Oscar în 2005, pe lângă alte 10 premii și 28 de nominalizări. BELLE (r. Mamoru Hosoda, animație, 2021, 121 min., Japonia) Sinopsis: Vârsta adolescenței este una dificilă pentru Suzu, o fată timidă de 17 ani ce locuiește alături de tatăl ei într-un sat din Japonia. Într-o zi Suzu decide să-și creeze un cont pe „U”, o lume virtuală cu peste 5 miliarde de membri. Devine astfel Belle, o frumoasă cântăreață care se bucură de succes și popularitate. În „U” întâlnește o creatură înfricoșătoare, care locuiește singură într-un castel plutitor, refuzând să lase pe cineva să se apropie sau să explice celorlalți rănile de pe corp. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat. De asemenea, pe 22 și 23 septembrie vor avea loc câte un atelier de animație stop motion, coordonate de actorul Paul Grec iar pe 25 septembrie un atelier de scenaristică, coordonat de regizorul Andrei Răuțu. Mai multe detalii despre filmele din competiție și programul festivalului vor fi curând disponibile pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/ și pe www.facebook.com/kinodiseea. KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, proiect cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea, cofinanțat de Consiliul Jutețean Tulcea și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Despre KINOdiseea KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 13 ediții precedente, festivalul a înregistrat peste 150.000 de participanți, la București și în alte orașe din țară.
Comunicat de presă al Consiliului județean Tulcea