Comunicate

Județul Tulcea are primul nucleu lionistic: LIONS Branch Tulcea Diamond Danube!!

Mișcarea lionistică din România s-a îmbogățit de ieri, 3 octombrie 2025, cu un nou nucleu dedicat implicării civice și filantropiei: LIONS Branch Tulcea Diamond Danube, cea mai nouă parte a Districtului 124 LIONS România.
Evenimentul de chartare (înființare oficială) a avut loc în localitatea Telita, într-un cadru mirific dar și solemn,, care a reunit lideri importanți ai organizației LIONS din țară și reprezentanți ai comunității tulcene.

La eveniment au participat personalități marcante ale lionismului românesc:

  • Prof. Dr. Alexandru Grigorovici, Guvernatorul Districtului 124 LIONS România, membru al Clubului LIONS Iași 2000,
  • Dr. Mirela Grigorovici, Past District Guvernator și leader GAT Area 4F Europe, membră a Clubului Iași D,
  • Anamaria Zechiu-Ciorogaru, Vice Guvernator al Districtului și membră a Clubului parent LIONS Club Constanța Balkanica.

După ceremonia oficială, evenimentul a continuat cu prima activitate de service a noului club tulcean – o experiență inedită desfășurată sub conceptul internațional “Dinner in the Dark” (Cină în întuneric).
Cei 40 de invitați, reprezentanți ai administrației locale, mediului de afaceri, educației și culturii, au luat masa în întuneric total, experimentând pentru câteva minute provocările cotidiene ale persoanelor cu deficiențe de vedere.

Un moment de profundă emoție a fost oferit de Liviu Serea, participant nevăzător, care a împărtășit celor prezenți trăiri, informații utile și o lecție autentică de curaj și perseverență.

„Acest tip de activitate nu este doar o lecție de empatie, ci și o invitație la acțiune. Prin LIONS Branch Tulcea Diamond Danube dorim să fim o punte între nevoile reale ale comunității și resursele care pot schimba vieți”, a declarat Anamaria Zechiu-Ciorogaru, Vice Guvernator al Districtului și membră a Clubului parent LIONS Club Constanța Balkanica.

În continuarea acestei inițiative, nucleul de șase membri LIONS  din județul Tulcea, sub coordonarea Nicoletei Pop, își propune derularea unei campanii de screening oftalmologic pentru copiii din mai multe localități ale județului, scopul fiind identificarea timpurie a problemelor de vedere și sprijinirea copiilor care necesită intervenții oftalmologice, oferindu-le acces la tratamente și o șansă reală la o viață mai bună.

Prin înființarea LIONS Branch Tulcea Diamond Danube, Districtul 124 LIONS România face un pas important în extinderea acțiunilor sale umanitare în regiunea Deltei Dunării, confirmând încă o dată deviza internațională a mișcării: „We Serve” – Noi servim!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button