Hogea joacă tare: A propus reducerea preţului gigacaloriei!

La câteva ore după „protestul spontan” de azi din faţa primăriei, edilul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, vine cu o propunere ce o face mai întâi publică pentru ca mai apoi să o supună atenţiei consilierilor locali spre aprobare. Este vorba despre reducerea preţului local al gigacaloriei de la 365 de lei la 265 de lei începând cu luna februarie, măsură ce va avea un impact major asupra bugetului, mai multe cheltuieli urmând a fi tăiate. Practic primarul propune eliminarea sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare întregului personal al Primăriei, eliminarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, eliminarea alocării bugetare pentru finanţarea proiectelor în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice şi reducerea drastică a cheltuielilor pentru întreţinerea zonelor verzi.

Iată ce a transmis public primarul Constantin Hogea pe pagina sa de socializare:

„În urma reacţiilor din ultimele zile, legate de creşterea preţului agentului termic furnizat de ENERGOTERM S.A., se pot trage câteva concluzii.
În ultimii 10 ani, în fiecare toamnă, am rugat tulcenii să-si plătească datoriile către furnizorul de agent termic.
De fiecare dată am atras atenţia că acest tăvălug al datoriilor neachitate ar putea la un moment dat să pună societatea ENERGOTERM S.A în situaţia de a nu mai putea furniza căldură şi că subvenţiile de peste 55% nu pot fi acordate la nesfârşit.
Cu toate acestea, Consiliul Local a acordat în ultimii 10 ani subvenţii care acopereau peste jumătate din preţul gigacaloriei, fiind ani la rând printre municipiile cu cel mai mic preţ la caldură din ţară.
Cât despre datorii, ele au rămas aceleaşi, ba chiar au crescut.
În momentul în care, din motive argumentate, Consiliul Local nu a mai putut subvenţiona cu peste 55% gigacaloria, ci cu 30 % : TRAGEDIE.
Înţeleg situaţia financiară delicată a unor familii care au invocat tot felul de situaţii adevărate de altfel, dar care nu sunt imputabile primarului şi nu au o legătură cu instituţia primarului.
Aminteam în primul comunicat despre eforturile Primăriei de a menţine un echilibru în ceea ce înseamnă funcţionarea bugetului local şi că Primăria, în afară de subvenţii, trebuie să susţină şi alte cheltuieli.
Iată doar o parte din subvenţiile care sunt acordate de Primărie: 13 mil. lei ENERGOTERM pentru acordarea subvenţiei de 30%, 14 mil. lei S.T.P. (transport local), 32 mil. lei D.A.P.S. (asistenţă socială), 15 mil. lei SERVICII PUBLICE S.A., 7 mil. lei Ansamblul Profesionist “Baladele Deltei”.
Peste 60% din bugetul total merge pe acest gen de subvenţii. Este greu să-ţi asumi şi investiţii consistente pentru comunitate, în condiţiile unui buget limitat.
Anul acesta există, pentru investiţii, o sumă alocată în valoare de 45 mil. lei. Tot anul acesta trebuie asigurată cofinanţarea proiectelor europene care intră în derulare, de peste 9 mil. lei. În plus, doar pentru funcţionarea şcolilor din municipiu trebuie asigurată suma de 25 mil. lei.
Evident că nu intru în detaliile tuturor cheltuielilor, dar acesta este unul dintre motivele, pe lângă cele invocate în comunicatul anterior, pentru care anul acesta nu am putut acorda subvenţia pentru căldură decât în procent de 30%.
Se observă presiunea enormă pe bugetul local, în condiţiile în care dorim să acordăm sume importante unor investiţii destinate tot comunităţii tulcene.
În altă ordine de idei, s-a afirmat că acolo unde sunt rău-platnici să se intre în case, să se taie ţevile, să se oprească căldura.
Orice om care are minime cunoştinţe juridice ştie că acest lucru nu se poate. Există o modalitate legală de a acţiona pentru recuperarea acestor debite.
Aşadar, în problema datoriilor ar trebui să primeze atitudinea civică, respectul faţă de ceilalţi locatari, bunul simţ.
La aceste aspecte am făcut apel de fiecare dată. Problema datoriilor este generată şi de neimplicarea reprezentanţilor unor asociaţii de proprietari în urmărirea acestui fenomen şi corectitudinea gestiunii financiare a asociaţiei.
Evident, am să dispun ca reprezentanţii ENERGOTERM S.A. să publice toate demersurile legale pe care le-au făcut pentru recuperarea acestor debite.
Nu exclud posibilitatea ca eu să fi greşit în aceste aprecieri, cu toate că cifrele sunt seci şi exacte.
Pentru a găsi o SOLUŢIE capabilă să mai atenueze din efortul financiar al cetăţenilor abonaţi la ENERGOTERM S.A., voi supune aprobării Consiliului Local o modalitate de rezolvare.
Ca să fim bine înţeleşi, actualmente populaţia plăteşte 365 lei/gigacalorie. Intenţia mea este să supun Consiliului Local reducerea costului pe care îl plăteşte populaţia de la 365 lei la 265 lei/gigacalorie. Această scădere nu se poate aplica decât pentru lunile februarie, martie şi aprilie.
Ca să se poată face această scădere voi propune eliminarea sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare întregului personal al Primăriei, eliminarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, eliminarea alocării bugetare pentru finanţarea proiectelor în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice şi reducerea drastică a cheltuielilor pentru întreţinerea zonelor verzi.
Vreau să vă asigur că nu am acţionat niciodată ca să creez probleme în vreun fel sau altul unor cetăţeni ai urbei, dar vă rog să înţelegeţi că nici noi nu mai ştim cum să acoperim toate nevoile comunităţii.
Nu există nici o intenţie de a falimenta ENERGOTERM-ul. Dacă este să se întâmple acest lucru, nu poate avea ca şi cauză decât neplata datoriilor către acest furnizor, aşa cum de alfel a fost falimentat acest sistem la Brăila şi Galaţi.
Primarii de acolo pot fi consideraţi oarecum fericiţi pentru că ei nu trebuie să prevadă nici un leu subvenţie către populaţie, deoarece sistemul centralizat nu mai există.
Eu consider totuşi că acest lucru nu poate fi o opţiune de viitor.
Legat de situaţia de pe strada PĂCII
Pe această stradă , în baza unui proiect european, trebuie schimbată toată distribuţia de apă curentă, apă menajeră şi pluvială.
Lucrarea a început acum 3 ani şi, rând pe rând, constructorii care au câştigat licitaţia au dat faliment.
A mai fost scoasă de două ori la licitaţie, dar nu a mai venit nimeni pentru că lucrarea nu se mai poate executa la nivelul finanţării de acum 4 ani.
Se caută de către AQUASERV S.A. posibilitatea identificării unor sume în vederea finalizării acestei lucrări.
Cum credeţi că ar trebui să asfaltăm strada Păcii acum, ca după aceea, la scurt timp, să o facem praf !?
Credeţi că pe mine nu mă macină situaţia acestei străzi !?
Păi dacă nu era această problemă, aşa cum am asfaltat strada Barajului, Podgoriilor, Frasinului, Energiei, Drumul Lupului, 14 Noiembrie, Narciselor şi altele, nu puteam să asfaltez şi strada Păcii!?
Legat de TAXA DE HABITAT – aici nu se poate face nicio scădere, pentru că există o legislaţie naţională de mediu imperativă în acest sens.
Sper că am reuşit să mă fac înţeles, măcar celor care vor să înţeleagă.
În rest, gânduri bune tuturor!

Show More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Articles

Back to top button
Close
Close