fbpx
Ştirea zilei

Incediu la Poşta! Fără intervenţia pompierilor ar fi ars pădurea

Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină în jurul orei 11:40 pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta în apropierea localității Poșta.
8 pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Incendiul, care a cuprins o suprafață de aproximativ 2 hectare de vegetație uscată, a fost lichidat după aproximativ 2 ore.
La acțiunea de lichidare a incendiului au participat, în sprijinul pompierilor militari, 5 lucrători de la Ocolul Silvic Niculițel și 2 voluntari de la SVSU Frecăței.
În lipsa acțiunii de stingere a incendiului, focul s-ar fi răspândit spre fondul forestier și la o stână din apropiere.
Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații deschise.

‼️ Nu incendiați terenurile fără respectarea prevederilor legale!

Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea, reaminteşte cetăţenilor următoarele prevederi generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
– condiţii meteorologice fără vânt, colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii, stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii, interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor;
– utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc. şi respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;
– pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei;
– arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE