În această dimineață, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească din localitatea Cataloi.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă
și o ambulanță SMURD.
În momentul sosirii la locul intervenției,
incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorului unei magazii.
Incendiul a fost lichidat rapid, iar prin intervenția promptă a pompierilor s-a înlăturat pericolul de propagare a acestuia la două locuințe și celelalte anexe din apropiere.
În urma evenimentului au ars o canapea și 2 ml gard din lemn.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă producerii incendiului a fost depozitarea cenușei și a jarului nestins în apropierea unor materiale combustibile.
‼️ *FOARTE IMPORTANT*
Pentru a se evita producerea unor astfel de evenimente depozitați jarul și cenușa numai în gropi sau locuri special amenajate, apoi stingeți cu apă din abundență.