Cultură Culte

Lansare de carte „Anti Love Story” de Ștefan Caraman la Târgul Gaudeamus

La Târgul de Carte Gaudeamus, cel mai mare eveniment editorial din România, dramaturgul Ștefan Caraman și-a lansat noul volum de teatru, „Anti Love Story”. Evenimentul a avut loc duminică, 7 decembrie, la standul Editurii Tracus Arte, în prezența invitaților și alături de Gabriel Martin (critic de teatru) și Ioan Cristescu (directorul Muzeului Literaturii Române).

Noul volum,  a cărui copertă este realizată de fiul său, Ștefan Caraman  jr., student la UNArte,  reunește texte scrise între 2017 și 2019, validate în prealabil pe scene din București și Iași. Piesa titulară, „Anti Love Story”, a câștigat Premiul FestCO în 2018, însă în ultimii cinci-șase ani cunoscutul dramaturg tulcean s-a dedicat altui tip de conținut și anume conținut utilitar-tehnic. Cine ar fi crezut?

„Anti-Love Story” este o carte despre fragilitatea relațiilor moderne, despre ratare sentimentală și despre lupta interioară a omului contemporan cu propriile limite emoționale.  Ștefan Caraman scrie într-un stil confesiv, direct, aproape tăios, punând accent pe monologurile interioare și pe tensiunea psihologică iar rezultatul este un text intens, sincer, despre imposibilitatea de a salva o relație când rănile, orgoliile și tăcerile devin mai puternice decât iubirea însăși. Cartea „Anti Love Story” este disponibilă la Editura Tracus Arte și poate fi achiziționată  de aici.

În ceea ce privește industria editorială, Ștefan Caraman se declară sceptic, considerând că piața de carte și artele în general traversează un viitor incert, influențat de scăderea numărului de cititori și mai ales de dezvoltarea inteligenței artificiale. De altfel, aceasta este una dintre cele mai mari temeri ale sale, o temere care îl face să creadă că peste alți cinci – șase ani nici nu va mai exista vreun târg de carte iar despre scriitorii de azi se va vorbi la trecut.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button