Lansare de carte la USR Tulcea: ”Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL”
”Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL”, lansată oficial ieri în fața Guvernului României de președintele USR, Cătălin Drulă, al fost prezentată astăzi, la sediul Biroului senatorial Costel Vicol, de reprezentanți din conducerea organizațiilor județene și municipale alături de un invitat special, senatorul Radu Mihail, alesul Diasporei și liderul senatorilor USR.
În debutul conferinței de presă, liderul senatorilor USR a marcat momentul unui an de guvernare PNL – PSD prin prezentarea unor nereușite ale miniștrilor de la cele două partide, punctând în principal problemele din Sănătate și Educație, domenii despre care îngrijorarea românilor este mare.
”Am fost aseară în campania din usă în ușă la întâlniri cu cetățenii și aici la Tulcea și aceleași probleme sunt și aici ca și în restul județelor: facturile la energie, ratele la bănci, creșterile de prețuri la alimentele de bază, dar pe lângă acestea tulcenii au semnalat probleme în domeniile Sănătate și Educație. Nu e o surpriză: nici azi nu avem desemnate localitățile în care se vor construi cele 25 de spitale conforn PNRR iar în Educație ce să mai comentăm câtă vreme fostul ministru a plecat” a punctat senatorul Radu Mihail. Și pentru că în Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL nu găsim doar ”promisiuni” și ”minciuni” ale guvernării PSD-PNL ci și soluții. Primele trei soluții au fost prezentate, la modul general, de liderul USR din Senat. ”1. Fără risipă din banul public! DA investițiilor, NU angajărilor la stat! 2. Reducerea taxelor pe muncă și 3. Guvernul să fie curățat de plagiatorii Bode, Tîlvar și Ciucă” a mai spus Radu Mihail.
Deputatul USR Tulcea, Eugen Terente și Halit Tatiana, consilier local USR au vorbit, la rândul lor, despre intervențiile pe lângă ministrul Mediului în unele situații limită de la Tulcea, respectiv pe lângă primarul municipiului Tulcea pentru promovarea unor inițiative locale. La finalul conferinței de presă, întrebat dacă USR este pregătit să intre la guvernare, liderul senatorilor useriști a răspuns: