fbpx
Ştirea zilei

Maestrul Ștefan Coman, președintele juriului Festivalului Național Concurs „Regina Sânzienelor” 2021

Ediția a VII-a a Festivalului Național Concurs „Regina Sânzienelor” se va desfășura în intervalul 19-20 iunie în comuna Horodnic de Sus, județul Suceava.

Juriul acestei ediții va fi alcătuit din: Ștefan Coman – președintele juriului; membri – Lorena Oltean, Iosif Ciunterei, Elena Negru, George Mitrache, Carmen Vasile, Alexandra Chira, Suzana Vlad, Daciana Vlad, Adela Dumitrache-Dumitru, Ilaria Puşcă, Irina Chirinciuc, Răvdan Geta-Violeta, Laurențiu Palade, Dumitru Parasca.

Concursul se va desfășura online, înscrierile au început în data de 3 mai și se încheie pe data de 14 iunie, ora 18:00.

„Inițiatorul acestui festival, domnul Dumitru Parasca, ne-a vizitat în februarie (foto), atunci când am fost numit Ambasador al județul Tulcea la «Regina Sânzienelor». Este o onoare deosebită pentru mine să fiu desemnat președinte al unui juriu compus din îndrăgiți soliști de muzică populară, oameni care trăiesc pentru și din folclor, precum Lorena Oltean, Iosif Ciunterei, Elena Negru sau gemenele folclorului maramureșean, Suzana și Daciana Vlad! Numele acestor oameni confirmă încă o dată seriozitatea organizatorilor și conferă un plus de greutate și prestigiu premiilor care vor fi decernate!”, a precizat maestrul Ștefan Coman.

După vizita la Tulcea, Dumitru Parasca declara: „Pe maestrul coregraf Ștefan Coman, managerul Ansamblului «Baladele Deltei» al Primăriei Municipiului Tulcea, ambasador al județului Tulcea la Festivalul Național «Regina Sânzienelor» din Bucovina, Suceava, l-am întâlnit într-o duminică rece de februarie, la sediul ansamblului. Deși era foarte devreme și era weekend, maestrul era în biroul domniei sale, lucrând la noile proiecte ale instituției de cultură pe care o conduce din anul 1998. Ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și ne-a invitat la o cafea, binevenită, dacă e să ne gândim la ora matinală și la vremea de afară. Eram copleșiți de trofeele, diplomele, medaliile expuse, de toată istoria Ansamblului «Baladele Deltei» care, sub conducerea maestrului coregraf Ștefan Coman, a cucerit scenele României, dar și pe cele internaționale. Ascultam emoționați cuvintele maestrului despre lupta pe care a dus-o în cei peste 45 de ani de activitate coregrafică pentru a demonstra specialiștilor în domeniu că Dobrogea are folclor, despre generațiile de tineri crescuți în spiritul jocului și folclorului autentic românesc, despre costumul popular al acestei zone pe care l-a scos la lumină cu încăpățânarea iubitorului de neam, glie, identitate națională.

Cuvintele maestrului curgeau blând, frumos, ritmat, precum dansul dobrogean, direct spre inimile noastre. Câte lecții de viață frumoasă, câtă dragoste de tradiții autentice și câtă bucurie de a trăi! Nici nu ne-am dat seama cum a zburat timpul… Ne-am luat rămas bun cu greu, cu gândul la o apropiată revedere.

Vă mulțumim, maestre Ștefan Coman, pentru momentele unice petrecute pe meleaguri tulcene! Suntem onorați că v-am cunoscut! Sunteți piatră de temelie și garanția că tradițiile autentice românești sunt scoase la lumină, conservate și transmise generațiilor următoare.

Porțile Regatului Sânzienelor se deschid larg pentru dumneavoastră. Bun venit!

Să ajute Bunul Dumnezeu să ne revedem cu bine în Bucovina, de Sânziene!”.

Dumitru Parasca, organizatorul Festivalului Național „Regina Sânzienelor”, a străbătut țara, în lung și în lat, invitând din fiecare județ câte un reprezentant, păstrător de tradiții. Pentru fiecare „ambasador” a fost realizat un videoclip de prezentare care poate fi vizualizat pe pagina festivalului. Au fost „invitați” 44 de ambasadori de diverse profesii: profesori, coordonatori ai unor ansambluri folclorice, soliști vocali, maeștri coregrafi, conferențiari, producători tv, actori, etnologi, balerini, economiști, scriitori, directori de muzee și cămine culturale, artiști plastici, muzeografi sau jurnaliști.

 

 

 

 

În prezentarea făcută (https://www.youtube.com/watch?v=HFJoO5QzAq8), prof. Ștefan Coman afirmă: „Omul este suma faptelor sale – trebuie să fim buni, generoși, toleranți, optimiști pentru a putea acumula cât mai multe experiențe pozitive și pentru a aduce o schimbare în bine în lume. Mi-am propus și am și reușit să gândesc cu inima, să nu pun la suflet toate răutățile lumii, să mă ridic atunci când am căzut, să învăț din greșeli și să fiu un luptător pentru ceea ce iubesc – jocul și arta tradițională, am încercat să mă perfecționez, să cercetez și să învăț cât mai mult despre această lume frumoasă a jocului, pentru că doar așa pot lăsa în urma mea material de calitate, valoros, documentat și rezistent la intemperiile vremii”.

Pentru Secțiunea Concurs de COSTUME INSPIRATE DIN MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ nu este limită de vârstă, fiind acceptate în concurs atât costume populare tradiționale, cât și costume medievale reprezentând personaje din mitologia românească: Ileana Cosânzeana, Făt Frumos, Zâna Zorilor, Iana Sânziana, Ursitoarele, prinți și prințese, împărați și împărătese, voievozi și domnițe, Muma Pădurii / Baba Cloanța, Zmeul / Căpcăunul, Crăiasa Zânelor, Sânziene, Iele etc.

Vor fi acordate câte trei premii (I, II şi III) la toate cele patru secțiuni; toți participanții la concurs vor primi menţiuni.

Premiul I şi titlul de Regina Sânzienelor (la Secțiunea REGINE) și de Prințesa Sânzienelor (la Secțiunea PRINȚESE), precum și premiul I la Secțiunea GRUPURI vor fi acordate la fiecare secțiune concurentelor care vor avea cea mai originală ținută (ie/rochie albă și coroniță) şi vor susține cel mai frumos moment legat Sânziene. Dacă în grupurile înscrise la concurs sunt și băieți, aceștia trebuie să poarte ie/cămașă tradițională.

Vineri, 18 iunie, se va desfășura workshop-ul cu tema: „Sărbătoarea Sânzienelor înainte și după epoca solstițiilor”.

Organizatorul va anunţa câştigătorii la finalul concursului, în cadrul festivității de premiere care se va desfăsura sâmbătă, 19 iunie 2021, începând cu ora 12, la Hanul Voievozilor din Horodnic de Sus – Suceava, dacă legislația o va permite, sau pe pagina de Facebook a evenimentului și pe pagina web, în cazul în care se vor menține regulile de distanțare socială datorate pandemiei, premiile și diplomele fiind expediate prin poștă în acest caz.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE