fbpx
Ştirea zilei

Marcel Ivanov, propunerea PLUS Tulcea pentru funcția de prefect al județului

Nominalizarea PLUS Tulcea pentru funcția de prefect al județului este Marcel Ivanov, numirea acestuia urmând a fi oficializată de către Guvernul României. Decizia vine în urma renunțării lui Ștefan Bicov, din motive personale, la nominalizarea primită pentru a ocupa această funcție.
Reamintim faptul că ambii candidați au fost câștigătorii competiției interne a PLUS Tulcea pentru desemnarea noului prefect. În urma votului membrilor PLUS și a punctajului obținut din partea unei comisii de evaluare, Marcel Ivanov și Ștefan Bicov s-au clasat pe primele două locuri, numele lor fiind trimise către Biroul Național al PLUS pentru decizia finală.
Cu privire la noua decizie a PLUS, Marcel Ivanov a declarat: „Am intrat de la bun început în competiția internă pentru desemnarea candidaților la funcția de prefect cu dorința de a schimba în bine administrația locală. Pentru asta am candidat la alegerile locale și pentru asta am intrat în politică. Indiferent care ar fi fost funcția ocupată în Prefectura Tulcea sau în alta parte, principiile, obiectivele și dorința de muncă ar fi fost aceleași. Așa am fost învățat prin natura formării profesionale pe care am avut-o. Sunt conștient că de acum, în funcția de prefect, responsabilitatea va fi și mai mare. Însă niciodată nu m-am dat la o parte atunci când a fost dificil“.
În legătură cu decizia de renunțare la nominalizarea primită, Ștefan Bicov a menționat că: „Decizia mea are la bază motive personale. Voi fi în continuare alături de colegii mei din PLUS, la fel cum am fost și până acum. Sunt sigur că Marcel va fi un bun prefect, iar PLUS Tulcea va demonstra că are resursă umană pregătită să facă revoluția bunei guvernări“.
Cât privește numele viitorului prefect, merită menționat că Marcel Ivanov este parte a administrației publice locale, fiind consilier local al Comunei Somova. Fost cadru miliatar, comandant de navă, scafandru de bord, Marcel Ivanov a participat la numeroase misiuni militare și civile, în situații de urgență sau critice. A absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, dar este și licențiat în informatică, iar în ultimii ani s-a implicat activ în comunitatea din care face parte prin implicarea sa politică în PLUS.

Departamentul de comunicare al PLUS Tulcea
Persoană de contact: Alexandru Filip – Coordonator Comunicare PLUS Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE