Măsuri pentru limitarea răspândirii variolei ovină și caprină în județul Tulcea
În cadrul ședinței desfășurate astăzi, 21 august 2026, la ora 16:00, la Prefectura Tulcea, Centrul Local de Combatere a Bolilor a aprobat noi măsuri pentru prevenirea și limitarea răspândirii variolei ovină și caprină.
Decizia vine după confirmarea unor focare în Valea Nucarilor și Peceneaga, precum și apariția unor noi suspiciuni.
Începând de astăzi, este interzisă mișcarea ovinelor și caprinelor pe teritoriul județului Tulcea, inclusiv transportul către sau dinspre alte județe. Sunt instituite, de asemenea, zone de protecție și supraveghere în jurul focarelor.
Vor fi intensificate controalele în trafic și supravegherea efectivelor, iar târgurile, expozițiile și alte adunări de ovine și caprine sunt interzise pe durata aplicării măsurilor.
Autoritățile fac apel la crescători să respecte restricțiile și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor semne de boală.




