Ştirea zilei

“Meseriaş ţepar” prins de jandarmi şi cu dosar la Poliţie

Un bărbat care pretindea pe o rețea de socializare faptul că execută lucrări de amenajări interioare a primit de la un bărbat un avans de 1.000 de lei pentru executarea unei astfel de lucrări, dar după aceea nu a mai fost de găsit

Jandarmii tulceni au fost solicitați zilele trecute, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să intervină pe strada 1848, unde un bărbat a reclamat un conflict între două persoane.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat un bărbat care a declarat faptul că în data de 25 octombrie, a.c,  a luat legătura telefonic cu un alt bărbat  în vederea executării unei lucrări de amenajare interioară, precizând totodată faptul că bărbatul în cauză pretindea executarea acestor tipuri de lucrări prin intermediul unei rețele de socializare.

În urma convorbirii telefonice, cei doi s-au întâlnit pentru a merge împreună la apartamentul deținut de persoana vătămată în vederea stabilirii lucrării ce urma a fi executată. Bărbatul care urma să execute lucrarea de amenajare interioară a cerut persoanei vătămate un avans, constând în suma de 2.000 de lei, dar nu a primit decât 1.000 de lei, urmând ca în ziua următoare să înceapă lucrarea și să primească restul de bani.

Persoana vătămată a declarat oamenilor legii că bărbatul în cauză nu a mai venit să execute lucrarea la apartament și nici nu i-a mai răspuns la telefon.

Prins de prieteni care l-au “angajat” pe meseriaş

Prietenii persoanei vătămate au reușit să stabilească o întâlnire cu persoana reclamată sub pretextul executării unor lucrări de amenajări interioare pe strada 1848. În acel moment, și-a făcut apariția și persoana vătămată, cerând explicații bărbatului, care a declarat că nu îl mai recunoaște și că nu își aduce aminte de vreo înțelegere cu acesta.

Persoana în cauză a declarat jandarmilor că nu l-a recunoscut pe bărbat din cauza măștii de protecție, însă după ce a fost condus  la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, acesta  și-a dat seama că  îl recunoaște și că într-adevăr îi datorează suma de 1.000 de lei.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, aducând la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Conform Codului Penal ,,însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button