Oficial: 2369 de tulceni autoizolaţi şi 57 de tulceni carantinaţi
În cursul zilei de azi, 25.03.2020, de la ora 08.00, în cadrul şedinţei Grupului de Coordonare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au discutat prevederile din Ordonanţa nr. 3 şi s-au prezentat actualizări ale bazei de date cu persoanele aflate în autoizolare, ocazie cu care vă putem confirma oficial faptul că:
-la nivelul județului Tulcea, la data de 25.03.2020, sunt înregistrate 2369 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, în creştere față de ziua precedentă. Până azi, 25 martie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 387 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 57 persoane. Până azi, 25 martie 2020 a ieşit din perioada de carantină o persoană.
În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, până în prezent s-au efectuat în total 5657 controale din care 1697 în data de 24 martie 2020.
În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 24.03.2020. Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 55 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 187.100 lei.
Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Facem apel la calm și informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituției Prefectului Județului Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel național.