Ştirea zilei
Ioana Steliana Barbu, AUR pentru România la Olimpiada Internațională de Lingvistică
La sfârșitul acestei săptămâni, la mii de kilometri de România și anume la Taipei în Taiwan a avut loc festivitatea de premiere a Olimpiadei Interaționale de Lingvistică – ediția 2025. România a fost reprezentată prin opt elevi și eleve, alături de patru profesori coordonatori și o studentă coordonator voluntar.

IOANA STELIANA BARBU, fostă elevă a Colegiului Național Spiru Haret (diriginte Liliana Anastasiu) la clasa de Matematică – Informatică este cunoscută și pentru cea mai mare medie la Bacalaureat anul acesta și media 10 la Evaluarea Națională în 2021, însă performanța din acest an de la Taipei, Taiwan este una de-a drepul REMARCABILĂ!

Astfel, medalia de aur a Olimpiadei Internaționale de Lingvistică de la Taipei, Taiwan a fost câștigată anul acesta de tulceanca Ioana Steliana Barbu din România, astfel că ediția viitoare a Olimpiadei Internaționale de Lingvistică va avea loc în România, evident că nu la Tulcea, ci foarte probabil la București sau la Cluj.
Din delegația României au mai făcut parte elevii Mihaela Anghel, Ioana Stănoiu, Andrei Dragu, Luiza Teodora Mihai, Valeriia Pishchymukha, Alin Cristian Chindea și Ana Teodora Grigorie, care au obținut medalii de bronz și mențiuni.