Peste 40.000 de tulceni și de turiști au ajuns la Inaugurarea Falezei „Ivan Patzaichin Tulcea“
- curenții de aer foarte puternici au anulat spectacolul dronelor programat ieri seară pe faleză
Faleza „Ivan Patzaichin” din Tulcea, cel mai important proiect tulcean al ultimilor decenii, a avut parte de o inaugurare pe măsură. Evenimentul de inaugurare a Falezei Ivan Patzaichin din Tulcea, organizat de Consiliul Județean Tulce a luat sfârșit cu o atmosferă de bucurie, muzică și comuniune în rândul vizitatorilor. Festivitățile desfășurate în perioada 28 – 30 iulie, a reunit pe Faleza pasionați de muzică, iubitori ai culturii și ai evenimentelor outdoor, dar și pe toți cei care apreciază frumusețea unică a Deltei Dunării.
În cadrul evenimentului, participanții au avut parte de o experiență bogată și diversă, cu numeroase activități desfășurate pe parcursul zilelor de festival. Printre acestea s-au numărat concerte live susținute de artiști consacrați și invitați speciali, expoziții de tehnică și nave militare, DJ party, croaziere pe Dunăre, ateliere cu gastronomie locală și bucătărie internațională, spectacole de acrobații aviatice, show de lasere, foc de artificii și lista poate continua.
Consiliul Județean Tulcea dorește să mulțumească tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment remarcabil, precum și tuturor participanților care au făcut ca acesta weekend să fie un adevărat succes.
În încheiere, încurajăm toți iubitorii de frumos să continue să viziteze Faleza „Ivan Patzaichin“ Tulcea, să se mândrească cu ea, să o protejeze și să sprijine inițiativele culturale ce promovează dezvoltarea județului Tulcea.
Mulțumim oficialităților care au alături de noi, în aceste momente de sărbătoare: Marcel Ciolacu – Prim Ministrul României; Angel Tîlvăr – Ministrul Apărării Naționale; Stefan Radu Oprea – Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului; Bogdan Stelian Mîndresu – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; Victor Ponta; Ivona Potzaichin Rusu – președintele Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23 Rowmania“.
Mulțumim pentru atmosferă și pentru momentele unice: Raluca Angel, Deniz Cem, Alexandra Ungureanu, Pasărea Rock, Ștefan Bănică, Zagăn, Alina Eremia, Balkan Explosion, Nicolae Voiculeț, The Motans, Horia Brenciu, Andrei Duban, Fanfara Militară, Opera Națională București și tuturor Ansamblurilor folclorice prezente.
Mulțumim pentru distracție: DJ Jiji, DJ Rosario Internullo, DJ Emanuel Niro, DJ Energy K, DJ Lupașcu, DJ Livio, DJ Kaisser, DJ Negru, DJ Melku, DJ Pukka, DJ Big Pizza, DJ Cotoraci.
Mulțumim operatorilor economici care au dat culoare și savoare evenimentului și comunităţii din Jurilovca, pentru extraordinarul show culinar.
Mulțumim neobosiților voluntari, prezenți la datorie pe tot parcusul evenimentului.
Mulțumim autorităților si organelor de control care au asigurat desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță.
Mulțumim pentru minunata desfășurare militară, pe apă, aer și pe sol, Ministerului Afacerilor Interne și Garnizoanei Tulcea.
Mulțumim Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și CFR, pentru onoarea de a avea alături de noi Trenul Regal.
Mulțumim pentru spectacolul plin de adrenalină Șoimii României – Hawks Of Romania și Aeroclubul României.
Din păcate, avem și un mare regret, curenții de aer au fost foarte puternici în ultima seară a evenimentului și nu au permis realizarea spectaculosului show de drone în condiții de siguranță. Mulțumim pe această cale echipei EVSKY Drone Show pentru că au fost alături de noi și pentru efortul depus, până în ultima clipă, pentru a aduce un zâmbet oamenilor prezenți la festival.