fbpx
Politică

Petiție USR Tulcea: ”Vrem urgentarea lucrărilor de asfaltare din municipiul Tulcea!”

USR Tulcea a lansat azi o nouă petiție! Tulcenii reclamă faptul că străzile arată deplorabil, nenumărate străzi în regim de șantier lăsate abandonate. Pe lângă faptul că o cantitate mare de praf se ridică în atmosferă, afectând toate locuințele din zonă și sănătatea locuitorilor, cetățenii mai trebuie să se confrunte zilnic și cu gropile adânci, și acolo unde ar trebui să fie carosabil, și acolo unde ar trebui să fie trotuar.

USR Tulcea, prin consiliera Haliț Tatiana, solicită Primăriei Tulcea ca din respect și implicare pentru comunitate, să găsească soluții pentru a finaliza lucrările de șantier începute, mai ales acum când sezonul estival ne bate la usă.

Tatiana Haliț: „Există străzi care se află în reabilitare de aproape 2 ani de zile. Reabilitările sunt necesare însă nu este normal să dureze atât de mult. Prin terminarea acestor lucrări, multe dintre ele abandonate, Primăria contribuie la condiții mai bune de viață în rândul comunității. Eliminarea gropilor, eliminarea prafului și al noroiului și, nu în ultimul rând, fluidizarea traficului în municipiu ar trebui să devină una dintre prioritățile principale pentru decidenții din primărie. Există foarte multe artere principale cu șosele degradate în oraș și foarte multe secundare, adică alei între blocuri de care nu are nimeni grijă.”

USR Tulcea cere ca aceste lucrări să fie executate de companii de specialitate pentru a nu avea rezultate de calitate slabă și, prin urmare, aceleași probleme de 34 ani.

Dorim lucrări și reparații calitative și mentenanță constantă drumurilor pe care circulăm zilnic și de aceea vă cerem sprijinul pentru demers și vă îndemnăm să semnați această petiție.

Te poți implica și tu! Semnează și tu:
https://petition.qomon.org/vrem-urgentarea-lucrarilor-de-asfaltare-din-municipiul-tulcea/

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE