fbpx
PNLŞtirea zilei

PNL Tulcea a ieşit de la guvernare! Andrei Baciu eliberat din funcţie

Un om, atât, avea şi PNL Tulcea în Guvern şi acela doar la nivel de subsecretar de stat la un minister condus de un ministru de la UDMR. Andrei Baciu, pe numele său, a fost numit în funcţie pe 23 ianuarie 2020, de premierul de atunci Ludovic Orban, adică în vremuri imemoriale când liberalii erau singuri la guvernare şi nu aveau #echipecastigatoare care să guverneze alături de PSD.

 

Păi #sepoate aşa ceva, domnule preşedinte PNL Tulcea? Şi aici va fi asfalt?

De atunci şi până ieri subsecretarul de stat Andrei Baciu a fost, cum se zice, dovada vie că şi PNL Tulcea e la guvernare. Şi tot până ieri, Tulcea era un punct mic, mic de tot, pe harta organizaţiilor judeţene liberale care pun umărul la guvernare. La nivel central, desigur!

De azi însă, fără riscul de a greşi, se poate spune că PNL Tulcea a ieşit de la guvernare şi asta pentru că nu mai are niciun reprezentant în Guvernul Nicolae Ciucă. Nu ministru, nu secretar de stat, nu subsecretar de stat, nu director de regie sau companie, nu preşedinte de agenţie sau autoritate…#nimic! E „meritul” preşedintelui organizaţiei judeţene PNL Tulcea, omul cu promisiunea „şi aici va fi asfalt!„, dar care până acum le-a oferit tulcenilor doar molozul din demolarea garajelor…

Decizia de eliberare din funcţie a subsecretarului de stat Andrei Baciu a fost publicată aseară în Monitorul Oficial al României nr. 471 şi poartă numărul 309 fiind semnată de prim-minitru Nicolae Ciucă.

În ceea ce priveşte viitorul profesional al fostului subsecretar de stat mai mult ca sigur acesta va ocupa o funcţie în administraţia de la primărie şi asta cât de curând. Întâmplător sau nu de ieri a dispărut din schema de personal Dănuţ Bocioagă şef serviciu tehnic la STP Tulcea (societatea de la care a paraşutat la minister Andrei Baciu), şi la DIAP ar fi loc de un loc de director plin, însă gurile rele spun că alta e ţinta şi are legătură cu Aquaserv. Nu de alta, dar acolo salariile sunt mai mari ca la ministerul de unde a fost dat afară ieri…

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE