fbpx
Alte partideTulcea

Radu CHIŢU – Partidul Pro România: Viitor pentru Isaccea!

- articol de informare electorală

Familist convins şi om văzut bine în societate, Radu CHIŢU a fost consilier local al oraşului ISACCEA, funcţie din care a demisionat în aprilie 2019  din cauza faptului că politica pumnului băgat în gură nu îi place.

Absolvent al Facultăţii de Drept, candidatul Pro România pentru funcţia de primar al Oraşului Isaccea propune alegătorilor o nouă viziune administrativă alături de o echipă de consilieri forrmată din oameni noi în politică.

 

„Sunt dornic de schimbare cunoscând îndeaproape nevoile fiindcă sunt mereu între cetățeni. Am o echipă de consilieri nouă, mulţi neînregimentaţi politic până la Pro România, atât din zona medicală, antreprenori, administrație publică, cât şi agricultori sau asistenți sociali! Sper să fiu perceput ca un suflu nou, pentru că sunt altceva și mereu cu oamenii și în slujba lor”, spune Radu CHIŢU.

OBIECTIVE pentru ISACCEA

-Devierea apelor pluviale în vederea protejării drumurilor asfaltate, inclusiv cel European de cele neasfaltate;
-Amenajarea de parcări auto şi parcări biciclete;
-Înfiinţarea unui târg de produse tradiţionale obţinute în fermele şi
gospodăriile din Isaccea şi Revărsarea şi Reamenajare Piaţă
Agroalimentară;
-Atragerea investitorilor bancari;
-Sprijinirea producătorilor locali în vederea înfiinţării unei Asociaţii de Producători şi a unei linii de procesare a produselor locale;
-Sprijinirea investitorilor în vederea dezvoltării de noi afaceri şi
crearea unor noi locuri de muncă;
-Urgentarea proiectului de înfiinţare a unui nou cimitir;
-Sprijinirea investitorilor în vederea înfiinţării unei zone de
agrement, pescuit sportive, căsuţe cazare;
-Reţea de canalizare şi gaze naturale în Revărsarea şi finalizarea proiectului canalizare şi gaze naturale Isaccea;
-înfiinţarea unui compartiment de fonduri europene în cadrul Primăriei.
-Combaterea efectelor nocive ale staţiei de epurare asupra gospodăriilor limitrofe;
-Amenajarea unui adăpost pentru animale fără stăpân; -Construirea unui trotuar pe Câmpia Libertăţii; -Reparaţii capitale a trotuarelor din str.l Decembrie; -înfiinţarea unui centru de pază complet (monitorizare, dispecerat, intervenţie) pentru un oraş mai sigur;
-Îmbunătăţirea şi completarea sistemului de iluminat public pe raza oraşului Isaccea şi Revărsarea.
-Îmbunătăţirea relaţiei Cetăţean-Primărie-Primar;
-Montarea de toalete ecologice şi cişmele stradale;
-Implicarea cetăţenilor în procesul decizional şi de gestionare a
resurselor;
-Înfiinţarea unei societăţi de gospodărire orăşenească pentru dezvoltarea durabilă a serviciilor precum şi protecţia mediului înconjurător inclusiv achiziţionarea utilajelor pentru intervenţii şi lucrări şi înfiinţarea unui punct de colectare a deşeurilor casnice şi a celor din construcţii;
-Facilitarea înfiinţării unui centru permanent de plată facturi utilităţi; -Dezvoltarea infrastructurii prin devierea traficului greu; -Reabilitare Centru Civic şi amenajarea spaţiilor verzi; -înfiinţarea unui Centru de Permanenţă de Asistenţă Medicală; -înfiinţarea de alveole (staţii de microbus) la intrarea şi ieşirea din Isaccea;
-Montarea de tomberoane pe stâlpi în tot oraşul Isaccea şi în Revărsarea; -înfiinţarea locurilor de joacă şl amenajare unui teren de fotbal în Revărsarea;
-înfiinţarea locurilor de joacă str.Livezii, str.Cuza Vodă şi repararea integrală mobilierului din locurile dejoacă existente; -Montare panou afişaj electronic cu informaţii privind calitatea apei, intervenţii şi reparaţii reţele, diverse anunţuri din cadrul Primăriei.
-Promovarea şi valorificarea patrimoniului istoric – Cetatea Noviodunum;
-Readucerea în atenţia copiilor şi a tinerilor importanţa tradiţiilor ca mod de dezvoltare economică;
-înfiinţarea unui centru de pregătire cultural-sportivă;
-Accesul grupurilor organizate pentru desfăşurarea de activităţi
sportive pe stadionul de fotbal.

Radu CHIŢU – Viitor pentru Isaccea!

Material realizat de SC INFOTULCEA SRL TULCEA, Comandat de Partidul PRO România, Organizația Județeană Tulcea – Cod AEP 21200010

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE