PSD duce mai departe tradiția dezvoltării Dobrogei
Pe 14 noiembrie s-au împlinit 146 de ani de când Dobrogea a devenit, pentru totdeauna, parte a României. A fost, după câștigarea Independenței României, primul mare act politic al Regelui Carol I, care a dovedit viziune și mai multă înțelegere a modului în care urma să se dezvolte România decât mulți dintre politicienii români ai epocii sale. Aceștia, orbiți de idei puține și înguste, s-ar fi lipsit de Dobrogea, pe care o considerau o mlaștină inutilă. S-ar fi lipsit astfel de ieșirea țării la Marea Neagră, de resurse naturale bogate, de Delta Dunării și de gazul din platforma continentală a Mării Negre, care ar trebui să ne garanteze independența energetică o bună perioadă de acum înainte.
Mai ales în ultimii 12 ani, Județul Tulcea, partea nordică a Dobrogei, s-a dezvoltat accelerat, instalându-se pe deplin în secolul în care trăim, iar cea mai mare parte din meritul acestei dezvoltări revine administrației județene și guvernelor PSD care s-au succedat la conducerea țării din 2012 și până astăzi.
Cu fonduri europene contractate de peste 1,4 miliarde de euro în ultimii ani și cu alte fonduri care așteaptă să fie alocate investițiilor aflate în derulare sau în faza de proiect, județul Tulcea este zona României cu cea mai rapidă și vizibilă dezvoltare din ultima perioadă.
Alături de PSD, județul Tulcea și Dobrogea de Nord continuă să pășească pe calea sigură a dezvoltării, onorând moștenirea unora dintre cei mai vizionari români ai istoriei noastre și îmbunătățind viața celor din prezent.
– Comandat de Partidul Social Democrat – PSD Organizatia Județeană Tulcea
– Executat de SC Infotulcea SRL, portal: www.infotulcea.ro
– CMF: 11240017