La începutul acestei luni, Instituția Prefectului județul Tulcea a organizat o ședință în care a cerut părerea autorităților locale și agenților economici despre impactul geopolitic al războiului din țara vecină.
Dacă mulți se așteptau ca primarii să urle că le pică dronele in cap iar agenții economici să spună că turismul a mers bine, nu foarte bine ca in anii trecuți, ei bine, altele au fost problemele semnalate. Hotelierii din Crișan, care jupuiesc turiștii an de an de câte zece piei la cazare și mai ales la masă, chit că nu toți au 5* la servicii, ba dimpotrivă, au urlat că vor subvenții și compensații de la stat – penibil!, primarii au cerut altceva: semnal la telefon și la internet.
Și pentru că președintele ACOR Tulcea, Eugen Ion, primarul din Jurilovca a sesizat că degeaba vrem noi primării Smart și comunicare online dacă nu avem semnal de internet, uneori nici măcar de telefonie, s-a ajuns la concluzia că ANCOM trebuie să le ceară vecinilor ucraineni să reducă semnalul la antenele lor din zona de graniță fie să mărim noi semnalul la ale noastre. Simplu și eficient! Ce au înțeles autoritățile statului din toată această discuție, inițial nevinovată, citiți în comunicatul de mai jos, transmis cu bucurie și satisfacția lucrului bine făcut de Instituția Prefectului județul Tulcea.
,,Lipsa semnalului pentru telefonia mobilă/internet sau calitatea slabă a acestuia în Delta Dunării a fost și a rămas una dintre preocupările constante ale prefectului Alexandru Dan Munteanu.
Încă de la primele acțiuni desfășurate în vederea identificării nevoilor comunităților din Delta Dunării, acesta a luat cunoștință de dificultățile întâmpinate, atât de localnici cât și turiști, de a apela la serviciile de urgență.
“Constat că demersurile noastre s-au concretizat prin constituirea unei Comisii Interinstituționale pentru coordonarea activităților de asigurare a comunicațiilor în unele zone ale Deltei Dunării și am convingerea că județul Tulcea va avea o acoperire integrală a semnalului de telefonie mobilă care, în unele situații de urgență poate face diferența dintre viață și moarte.” a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu.
În data de 20.10.2023 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 953, decizia Prim-Ministrului nr. 446 privind constituirea unei Comisii Interinstituționale pentru coordonarea activităților de asigurare a comunicațiilor în unele zone ale Deltei Dunării.” comunicat INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL TULCEA