fbpx
Ştirea zilei

S-a semnat contractul pentru lucrările de cadastrare a Deltei Dunării!

- peste 173 de mii de hectare de deltă vor fi înregistrate până în 2023

În cursul zilei de vineri, 25 iunie 2021, la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost semnat probabil cel mai important contract pentru Delta Dunării şi anume acela prin care se va cadastra cea mai mare parte a teritoriului acestei rezervaţii.

 

Este vorba despre contractul „Servicii de Înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor din 116 sectoarea cadastrale din 11 UAT-uri din judeţul Tulcea” ce vizează 173.334,28 hectare de terenuri din Delta Dunării administrate de ARBDD semnat cu Asocierea SC Inter Complex SRL – SC Geomatics Integrated Services SRL – SC Cornel & Cornel Topoexim SRL va o valoare totală a contractului de 27.580.066,63 lei.

Pentru ANCPI, din bugetul căreia se va finanţa această operaţiune, este  cel mai mare contract încheiat  cu o instituţie publică şi face parte din Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF). În calitate de coordonator al ANCPI, subsecretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a declarat în exclusivitate pentru www.infotulcea.ro:  „Mă bucur că în sfârşit, la un an de la semnarea contractului dintre ANCPI şi ARBDD a fost găsită o asociere de firme care să execute acest contract care va rămâne, sper, în istoria Rezervaţiei ca unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important dintre ele. ”

La evenimentul semnării au fost prezenţi Guvernatorul ARBDD, Ion Munteanu, şefa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, Emilia Geanina Şerpescu şi Cristian Dunu Glonţ, reprezentant al Asocierii SC Inter Complex SRL – SC Geomatics Integrated Services SRL – SC Cornel & Cornel Topoexim SRL.

”După ce vom acea întocmit cadastrul acestor terenuri ce fac obiectul contractului semnat acum, vom avea un instrument complet de administrare a suprafeței Deltei Dunării. Este un lucru ce va ajuta foarte mult la scrierea şi implementarea viittoarelor proiecte cu finanţare europeană”, a menționat Ion Munteanu, guvernatorul ARBDD.

Ce presupune contractul?

Este vorba despre cadastrarea a nu mai puţin de 173.334,28 hectare din care:

61.220,35 hectare la Sfântu Gheorghe,

31.357,24 hectare la Murighiol

23.767,31 hectare la Crişan,

18.936,64 hectare la Chilia Veche,

15.696,34 hectare la C.A. Rosetti,

11.277,42 hectare la Sulina

9.698,84 hectare la Pardina,

1.117,51 hectare la Grindu,

118,79 hectare la Ceatalchioi,

92,08 hectare la Valea Nucarilor,

51,76 hectare la Isaccea.

Termenul de execuţiei este sfârşitul anului 2023!

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE