Azi, miercuri, 18 septembrie 2024, la Tribunalul Tulcea, au avut loc tragerile la sorți pentru desemnarea judecătorilor care vor face parte din Biroul Electoral Județean Tulcea, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru alegerile parlamentare.
Tragerile la sorţi au avut loc succesiv, la orele 13.00 și respectiv 13.15, în cadrul unor ședințe publice, fiind extrați șase dintre cei șapte judecătorii în exerciţiu ai Tribunalului Tulcea.
Astfel, Biroul Electoral Judeţean Tulcea pentru alegerile prezidențiale va fi condus de Răzvan Arcadiu VITOȘ în calitate de președinte, secondat de Florin Șurculescu, în calitate de locțiitor, și Simona Gheorghe, în calitate de membru, toți trei, desigur, judecători la Tribunalul Tulcea
De asemenea, Biroul Electoral Judeţean Tulcea pentru alegerile parlamentare va avea în componență, în ordinea tragerii la sorți, judecătorii Teodor Borisov, Daniel Nicola Gheorghiu și Izabela Stoian urmând ca în 24 de ore de la tragerea la sorţi, să se decidă, într-o ședință în trei, ce funcții vor îndeplini fiecare în cadrul biroului.
Alegerile prezidenţiale au loc în acest an în două tururi, pe 24 noiembrie şi 8 decembrie, în timp ce alegerile parlamentare sunt programate pe 1 decembrie.