Spectacolul aniversar „Glasul Străbunilor – 10 ani“, la Jijila!
Sâmbătă, 9 martie 2024, Ștefan Coman, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, la Jijila, la spectacolul aniversar „Glasul Străbunilor – 10 ani“, organizat de grupul cu același nume din localitatea tulceană.
„Glasul Străbunilor” nu este doar un simplu eveniment cultural, ci este o dovadă excepțională de continuitate și angajament față de păstrarea și promovarea tradițiilor noastre. Este un moment în care onorăm memoria strămoșilor noștri și ne arătăm recunoștința față de rădăcinile noastre culturale.
Prin intermediul acestui eveniment, reafirmăm importanța tradițiilor în viața noastră cotidiană și ne angajăm să le protejăm și să le promovăm în continuare. Cultura noastră este o comoară neprețuită, iar responsabilitatea noastră este să o păstrăm vie și să o împărtășim cu cei din jurul nostru.
De asemenea, vă asigur de toată deschiderea noastră, a celor din Consiliul Județean Tulcea și a domnului președinte Horia Teodorescu, în vederea unor proiecte viitoare de cooperare“, a declarat cu acest prilej consilierul Ștefan Coman.