Spitalul Tulcea cere donaţii de la agenţii economici
Potrivit unui comunicat remis presei locale tulcene, „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Tulcea face apel și pe această cale la toți agenții economici importanți care activează pe teritoriul județului nostru să continue cu donații pentru aprovizionarea spitalului cu materiale sanitare, medicamente și aparatură necesară în contextul pandemiei COVID-19. În principal, se dorește achiziționarea de echipament de protecție (măști, halate, combinezoane), medicație antivirală, izoletă cu targă și 13 aparate de ventilație mecanică pentru ATI.”
Comunicatul conducerii spitalului vine pe fondul unor iniţiative ale mediului privat tulcean care deja au demarat încă de marţi o campanie de strângere de fonduri pentru unitatea sanitară tulceană.