Tânăr din Nifon omorât cu furca!

Un tânăr de 23 de ani din satul Nifon, comuna Hamcearca și-a găsit un tragic sfârșit ieri seara după ce a fost înjunghiat cu o furcă.

Tragedia s-a petrecut, potrivit primarului Ion Acceleanu, după ora 21.00 iar tânărul Marian B. nu ar fi avut nicio șansă după ce i-a fost secționată artera femurală.

Nu mai puțin de trei ambulanțe au ajuns la fața locului cu pungi de sânge pentru a încerca salvarea tânărului care pierduse foarte mult sânge. Din păcate manevrele de salvare au fost inutile.

Despre atacator sau mai bine spus atacatori, pentru că se pare că ar fi mai mulți, nu se știu multe, doar că ar fi vorba despre frații din ,,clanul Docea”.

Un lucru este sigur însă: un dosar de urmărire penală se află pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, fapt confirmat de purtătorul de cuvânt al parchetului, instituție ce va transmite un comunicat de presă oficial după amiază.

Vom reveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Articles

Back to top button
Close
Close