Țara arde după SAGA Festival și noi cu ,,Mesajul meu antidrog”
Ieri., pe esplanada Casei-muzeu Avramide din municipiul Tulcea, a fost organizată de către specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Tulcea festivitatea de premiere a elevilor desemnați câștigători la faza județeană a Proiectului național Mesajul meu antidrog – ediţia a XIX-a. De parcă nimic nu s-a întâmplat la SAGA Festival, de parcă nici nu au fost prinși mai mulți tineri cu ,,iarbă” in ultimele două săptămâni…
Publicăm mai jos comunicatul CPECA Tulcea, venit într-un context cum nu se poate mai prost.
,,Demersurile specialiștilor Centrului au fost susținute de partenerii tradiționali în implementarea proiectului: Palatul Copiilor Tulcea, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Direcția Județeană de Sport Tulcea (pentru secțiunea Sport), cărora li s-a alăturat și în acest an, Consiliul Județean Tulcea în calitate de finanțator, precum și de către gazdele evenimentului și voluntarii antidrog.
În cadrul evenimentului ce a reunit elevi și cadre didactice din unitățile de învățământ aplicante ale proiectului, au fost acordate 43 de premii și diplome elevilor ocupanți ai locurilor I, II și III la cele 3 secțiuni de creație ale concursului (Film de scurt metraj şi spot video, Arte vizuale – grafică, pictură şi fotografie, Eseu literar). Au fost, astfel, oferite 10 premii I, 15 premii II și 18 premii III, constând în gadgeturi de actualitate (ceasuri inteligente, căști wireless, boxe portabile, etc).
Felicitări tuturor celor 235 de elevi participanți la secțiunile de creație ale concursului, elevilor câștigători, cadrelor didactice care i-au coordonat, dar și celor două eleve tulcene care s-au evidențiat la faza națională a competiției, respectiv, eleva Brăguță Bianca Georgiana din cls. a V-a a Liceului de Arte George Georgescu Tulcea, ocupantă a locului I la Secţiunea Arte vizuale – Grafică gimnaziu și eleva Mititelu Maia Teodora din cls. a X-a E a Liceului Teoretic Grigore MoisiI Tulcea, ocupantă a locului al III-lea la Secţiunea Eseu literar – liceu!
Transmitem mulțumiri reprezentanților instituțiilor partenere, doamnei inspector școlar general Viorica Pavel, domnului inspector școlar general adjunct Constantin Coca, doamnei inspector școlar pentru activități extrașcolare Iulia Matei și doamnei director al Palatului Copiilor Tulcea, Laura Felea, pentru participarea la eveniment, dar și pentru implicarea și sprijinul oferit pe tot parcursul implementării proiectului!”