fbpx
Politice

Tatiana Haliț, consilier municipal USR Tulcea: Circulația pietonală în zona Piața Nouă va fi îmbunătățită!

Circulația pietonală în zona străzii Gavrilov Corneliu-Piața Nouă va fi îmbunătățită, întreg sistemul rutier urmând a fi refăcut în cadrul unui proiect derulat de Primăria Tulcea. În ceea ce privește accesul pietonal în zona parcului Sfântu Gheorghe, administrația locală ia în calcul crearea unui culoar în zona ghenelor de gunoi, care se află în proces de a fi mutate în subteran.

Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, de către consilierul local Tatiana Haliț care a prezentat sesizările cetățenilor care frecventează zona. Printre acestea s-ar afla și probleme pe timp de noapte la iluminatul public în zona străzii Gavrilov Corneliu.

„Oamenii insistă ca Primăria să găsească o soluție, astfel încât deplasarea din centru spre strada Gavrilov Corneliu pe partea dreaptă să fie confortabilă. Pe o parte și alta a parcului este acel trotuar de 50 de centimetri pentru că s-au făcut parcări. La pietoni ce soluții găsim, atât timp cât Piața Nouă are acel grilaj care nu permite trecerea mai rapidă”, a declarat consilierul local Tatiana Haliț.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE