Terasele din Tulcea sunt conforme! Nicio sancţiune aplicată de organele de control
O acţiune de prevenire a îmbolnăvirilor COVID 19 a fost lansată de ieri la nivel naţional, tematica organelor de control fiind controale la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber, unde este semnalată prezența unui public numeros. Şi la Tulcea această acţiune a fost demarată de ieri iar azi au fost comunicate oficial şi rezultatele: nicio sancţiune! Ceea ce înseamnă că tulcenii sunt responsabili şi din postura de administratori de localuri, cât şi din postura de consumatori.
„Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid 19, începând cu data de 3 iulie 2020 echipe mixte formate din politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului de Poliție Delta Dunării, Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică desfășoară acțiuni preventiv-reactive în sistem integrat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici care desfășoară activități de acest gen, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber, unde este semnalată prezența unui public numeros. Din seara zilei de ieri, 3 iulie 2020 și până în dimineața zilei de azi, 4 iulie 2020 la nivelul județului Tulcea au fost verificate 12 societăți comerciale şi iar polițiștii rutieri au efectuat, prin filtre şi acţiuni dinamice, verificări ale mijloacelor de transport în comun.
În cadrul acestor acţiuni NU A FOST APLICATĂ NICIO SANCŢIUNE în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid 19, însă au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale pentru alte abateri, dintre acestea 37 de sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 și 2 sancțiuni la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire social, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea și Direcției de Sănătate Publică au aplicat sancțiuni contravenționale pentru neregulile depistate în domeniul sănătății publice și la normele generale de apărare împotriva incendiilor.
Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială”, se arată în comunicatul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.