Tragedie pe Canalul Sulina: Un localnic de 35 de ani victimă a unui accident naval
În această dimineață, în jurul orei 07:40, în dreptul localității Partizani, de pe Brațul Sulina avut loc un accident naval în care au fost implicate două ambarcațiuni, în una dintre ele fiind trei persoane iar în cea de a doua o singură persoană.
Potrivit informațiilor de la fața locului, conducătorul care se afla singur în ambarcațiune nu ar fi observat cealaltă ambarcațiune în care se aflau cele trei persoane și efectiv a trecut peste aceasta, răsturnând-o.
Impactul a fost din păcate mortal pentru una dintre cele trei persoane din barcă, respectiv un localnic în vârstă de numai 35 de ani.
Acesta a suferit în urma impactului un traumatism cranio-cerebral acut deschis la momentul intervenției salvatorilor de la Serviciul de Ambulanță având leziuni incompatibile cu viața. Prin urmare echipajul Ambulanței a constatat doar decesul nemaifiind necesare manevre de resuscitare…
Update:
,,O ambarcațiune de pescuit, la bordul căreia se afla doar conducătorul acesteia, și o ambarcațiune de agrement ce avea la bord trei persoane, inclusiv conducătorul, au intrat în coliziune. În urma impactului ambarcațiunea de agrement s-a scufundat. Un pasager în vârstă de 34 de ani, localnic din Partizani, și-a pierdut viața.
La fața locului au ajuns o șalupă ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea, precum și o ambarcațiune a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.
În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare, investigațiile fiind coordonate de Căpitănia Zonală Tulcea și Poliția Transporturi Navale Tulcea pentru a se stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului” se arată într-un comunicat al Autorității Navale Române transmis azi după ora 10.00
.