Tulcea: Zeci de mii de pensii majorate de la 1 septembrie 2024!
Azi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, susținută de președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, prefectul Dan Munteanu și, nu în ultimul rând, Mihaela Stănciuleacu, directoarea de la Casa Județeană de Pensii Tulcea, a fost prezentată o statistică oficială a modului în care se vor modifica, de luna viitoare, septembrie 2024, pensiile aflate în plată la Tulcea. Până în prezent, la nivelul județului Tulcea, au fost recalculate 45.082 de pensii, ca parte a acestui amplu proces național. La nivelul întregii țări, dintr-un total de 4,6 milioane de pensii publice, aproximativ 82,5% vor înregistra creșteri începând de la 1 septembrie 2024, datorită noii formule de calcul.

Noua lege a pensiilor, considerată cea mai amplă reformă din domeniu din România, a fost elaborată în colaborare cu experți ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, care au confirmat sustenabilitatea acesteia. Este important de subliniat că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării.
„Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu și-a asumat această reformă pentru a aduce echitate în sistemul de pensii. Principalul obiectiv al recalculării este eliminarea inechităților, fără a scădea nicio pensie, și respectarea principiului contributivității,” a mai adăugat Horia Teodorescu.

Pentru 5341 persoane creşterea este de la 1 leu la 100 lei.
Pentru 23871 persoane creşterea este de la 101 lei la 1000 lei.
Pentru 7558 persoane creşterea este de la 1001 lei la 2000 lei.
Pentru 921 persoane creşterea este mai mare de 2000 lei.” – a declarat Mihaela Stănciulescu, directoarea Casei Județene de Pensii Tulcea.
Ca urmare a recalculării, numărul persoanelor din județul Tulcea cu o pensie de peste 2.000 lei a crescut de la 18.370 la 24.276, iar 14.927 de persoane vor beneficia acum de o pensie mai mare de 3.000 lei. De asemenea, numărul tulcenilor cu indemnizație socială a scăzut de la 13.489 la 10.174, aceștia fiind încadrați acum în stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de pensie.
Pentru a sprijini pensionarii, Guvernul României a stabilit ca, începând cu 1 octombrie, toate pensiile de până la 3.000 de lei să fie scutite de impozitul pe venit. Aceasta este o măsură adoptată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD, pentru a proteja veniturile seniorilor din România.
„Partidul Social Democrat este alături de seniori, iar această decizie de a crește plafonul de neimpozitare de la 2.000 la 3.000 de lei este un pas important pentru a sprijini seniorii noștri,” a concluzionat Horia Teodorescu.




