Tulcean revenit din Norvegia, suspect COVID 19!
Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţ Tulcea, transmis presei şi publicat pe pagina de socializare, în această după-amiază la Spitalul Judeţean a ajuns un cetăţean revenit din străinătate cu simptome COVID 19.
Comunicatul Prefecturii Tulcea
„În după amiaza zilei de azi, 16.03.2020, o persoană de sex masculin în vârstă de 30 de ani, revenit chiar azi din Norvegia și care prezenta o stare febrilă, a fost transportat cu izoleta la UPU a Spitalului județean Tulcea pentru recoltare de probe.
Potrivit procedurii, deoarece nu prezintă și alte afecțiuni cronice, persoana va fi internată la salonul special amenajat la secția de boli infecțioase până la primirea rezultatelor primei testări. În ceea ce privește cele 24 se probe prelevate până acum, de la suspecți și persoane în carantină, suntem în măsură să vă informăm că rezultatul primelor nouă teste au fost NEGATIVE!
Facem precizarea că celelalte 15 probe recoltate de la Tulcea sunt în lucru la Constanța și București.
Alte informații vă vor fi aduse la cunoștință oficial în cel mai scurt timp pe măsură ce vom intra în posesia lor.”.