Vom avea bustul lui Mihai Eminescu în Parcul TAVS chiar de Ziua Culturii Naţionale!
La sfârșitul lunii octombrie 2022, consilierii locali ai municipiului Tulcea aprobau hotărârea privind aprobarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “REALIZARE ȘI AMPLASARE BUST MIHAI EMINESCU “, proiect din iniţiativa consilierului local George ȘINGHI, viceprimar al municipiului Tulcea. Potrivit hotărârii adoptate cu 18 din 19 voturi valabil exprimate, devizul a avut o valoare totală de 94.988,71 lei, inclusiv TVA din care C+M 38.373,71 lei inclusiv TVA și valoare bust 49.980,00 lei inclusiv TVA.
În imaginea de mai sus se vede marcat cu roșu locul în care s-a propus amplasarea butului însă lucrările la amplasamentul pe care va fi montat bustul Poetului Național Mihai Eminescu vor începe zilele următoare, dezvelirea festivă a bustului urmând a avea loc, potrivit oficialilor din cadrul Primăriei Tulcea, chiar de Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, zi ce coincide cu nașterea lui Mihai Eminescu.