fbpx
Ştirea zilei

Un copil de 7 ani a sunat la 112 pentru a-şi salva mama de agresiunea tatălui său

Un minor a apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a reclama violenţe în familie.

În data de 27 februarie, în jurul orei 22:00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să se deplaseze pe strada Traian, din municipiul Tulcea, unde a fost reclamat un conflict.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 30 de ani, care a declarat verbal faptul că, concubinul acesteia, pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, a început să-i adreseze injurii, ameninţând-o cu acte de violenţă în situaţia în care aceasta va intenţiona să părăsească oraşul.

Femeia a relatat jandarmilor faptul că bărbatul i-a acoperit nasul şi gura, împiedicând-o să ceară ajutor, continuând să o lovească cu palmele peste faţă şi cap, provocându-i dureri. Copilul, în vârstă de 7 ani, a fost cel care a cerut sprijinul forţelor de ordine, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost identificat de jandarmi la faţa locului,  declarând că numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat în mod abuziv de către minor.

Din verificările efectuate, jandarmii au constatat faptul că pe numele bărbatului au mai fost emise două ordine de protecţie provizorie, dar femeia a refuzat prelungirea acestora în instanţă.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, aducând la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE