Un tulcean a salvat din mare doi tineri, la Constanța!
Andrei este tulceanul care ieri seară, 7 martie 2024, a fost pentru câteva minute salvator de conjunctură, iar azi doi tineri trăiesc datorită curajului său! Fapta sa eroică, din păcate, nu va apărea ca atare în spațiul public și asta fiindcă unul dintre cei doi tineri salvați de la înec din apa mării este fiul unui demnitar cu rang înalt. Iar împrejurările în care acesta și un prieten de al său au ajuns în apa mării au fost trecute sub protecție pentru publicul larg.
Ce a urmat nu a fost consemnat în niciun ordin de deplasare al niciunei instituții publice care a fost alertată printr-un mesaj la 112 de unul din tinerii care au rămas pe mal. În cele câteva extrem de puține minute câte au trecut până la apariția acestora, Andrei l-a salvat din apă pe primul dintre tinerii care a sărit în apă și în timp ce îi făcea masaj cardiac era cu ochii spre apă pentru a observa dacă iese la suprafață și cel în bustul gol pe care l-a văzut sărind. Iar când l-a văzut a intrat din nou în apă și l-a adus și pe el la mal. Amândoi erau inconștienți pe mal în momentul în care ofițeri ai unei structuri speciale și apoi salvatori medicali au preluat operațiunea de salvare a celor doi care a fost una reușită iar cei doi tineri au supraviețuit miraculos grație unui salvamar tulcean, salvator de conjunctură. Da, pentru că Andrei este salvamar calificat și nu e prima dată când salvează o viată de la înec. Dar pentru prima dată când și viața lui a fost cu adevărat în pericol.