Un tulcean de 47 de ani și-a arătat organul sexual în apropierea unei școli!
- după ce a fost reținut de jandarmi a fost internat la Psihiatrie
Un bărbat de 47 de ani a fost depistat de jandarmii tulceni, după ce și-ar fi expus organul sexual în apropierea unei școli din municipiul Tulcea.
Astăzi, în jurul orei 09.50, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost sesizați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat se află în apropierea unei școli din municipiul Tulcea, săvârșind gesturi obscene și că nu este prima oară când bărbatul este observat, expunându-și organele sexuale în public.
Ajunși la fața locului, jandarmii au observat un bărbat cu un comportament suspect, care la vederea forțelor de ordine, a încercat să fugă. Acesta a fost prins și imobilizat, fiind condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea pentru întocmirea documentelor specifice. Pe timpul verificărilor, suspectul a declarat date false privind identitatea sa pentru inducerea în eroare a jandarmilor.
Bărbatul în cauză și-a recunoscut fapta, iar în urma unei evaluări de către un medic specialist, s-a luat măsura internării în cadrul secției de psihiatrie a Spitalului Județean Tulcea.
Cercetările sunt continuate, în acest caz, de către organele competente sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, jandarmii aplicând totodată și o sancțiune contravențională pentru declararea unor date de identitate false.
Pentru Jandarmeria Română, siguranța copiilor în apropierea școlilor reprezintă o prioritate, astfel că atât pe timpul desfășurării activităților în unitățile de învățământ, cât și pe drumul spre casă vom fi la datorie, asigurând climatul de liniște și ordine publică.