Activitatea de la Centrul de Educație și Cultură al CRL Carcaliu, denumită generic „Uniți pentru viață”, încheiată pe data de 03.08.2023, a avut rolul de a informa, educa și sensibiliza referitor la fenomenul drogurilor pe copiii și tinerii din comunitatea locală din Carcaliu.
Întâlnirea a avut ca invitat un etnic, reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila – inspector de specialitate, psiholog Olga Condrat și a fost organizată la inițiativa deputatului Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România.
Grupul țintă – copiii localnici și cei aflați în vacanța estivală la Carcaliu (la bunici) – a avut prilejul să participe la o dezbatere pe tema legată de consecințele consumului de droguri în planul medical, psihologic, social, juridic, fazele instalării dependenței psihice și au fost clarificate aspecte juridice ce țin de regimul drogurilor.
Studiile de caz și materialele video prezentate, au întărit informațiile transmise. Beneficiarii au primit recomandări să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sport, să evite anturajele care ar putea avea o influență negativă asupra lor, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă, pentru a găsi împreună alternative în rezolvarea acesteia.
Activitatea a avut un caracter interactiv, stimulând participanții la dezbatere.