Valentin SPIRU – Partidul Mişcarea Populară: Puterea votului
- articol de informare electorală
A fi uman este riscant! Mi-am asumat şi îmi asum acest risc şi mai adaug că a fi uman înseamnă a fi Demn în Libertate.
Trăim un secol al marilor transformări! Omul fie va evolua, fie va involua şi asta se întâmplă de obicei în urma alegerilor pe care le face.
A venit momentul să învăţăm lucruri noi, să ne adaptăm la restricţiile sociale pentru a depăşi cu bine această criză a sănătăţii şi criză de identitate. Dar pentru asta avem nevoie de libertate, demnitate, curaj şi de oportunitatea de a decide pe cont propriu. A venit momentul, ca prin discernământ electoral, să dăm un sens profund vieţii noastre şi a familiilor noastre.
Pentru prima dată putem deveni din simple creaturi – aşa cum am fost indentificati până acum – CREATORI, putem modifica istoria… Suntem în pragul unei Noi Conştiinţe. Până acum am trăit umili, ca simple creaturi, obişnuiţi ca cineva să decidă iar noi să ne supunem… nu ştiu de ce am acceptat asta?! Probabil din prea mult bun simţ sau poate din cauza sărăciei în care am fost aruncaţi.
Acum lucrurile se pot schimba! Noi, oamenii umili trebuie să ne transformăm în Creatori, trebuie să dăm noi înşine un alt Sens vieţii noastre şi a copiilor noştri, născuţi sau nenăscuţi! Un Sens pe care nu mai trebuie să îl cerşim de nicăieri, nu mai trebuie să ne târguim cu nimeni pentru el, pentru a-l avea! A crea un Sens profund vieţii înseamnă şi voinţa, viziunee, libertate, inteligenţă… Inteligenţa care astăzi a devenit deranjantă pentru factorii de decizie.
Astăzi, a deveni un adult matur şi inteligent este un pericol pentru societatea în care trăieşti. Pentru că, din nefericire, societatea ultimilor 30 de ani ne-a format dependenţi… Nu ai voie să ai viziuni, nu ai voie să gândeşti, nu ai voie să fii tu însuţi/însăţi!
Şi totuşi, în acelaşi timp şi paralel cu lumea noastră, în care luptăm să ne găsim echilibrul, există oameni care ţin scorul la câte case şi câte terenuri au cumpărat, îşi împart maşinile în colecţii şi toate astea pe repetiţiile suferinţelor celor mulţi, aflaţi la limita supravieţuirii şi a fricii de a nu îşi pierde raţiunea. Am ajuns la limita suportabilităţii, totul în jur se prăbuşeşte, nu mai este nimic întreg, a dispărut conştiinţa, respectul, educaţia civică,… s-au distrus sănătatea, educaţia, au dispărut relaţiile interumane sincere!
Şi totuşi ce mai avem? Dorinţa de a schimba? Curajul de a o face? Datoria? Decenţa?…
Avem încă posibilitatea de a alege, de a vota, de a intra în cabină şi de a trânti o ştampilă din răzbunare, din orgoliu, sau din orice alt motiv!
Să le arătăm tuturor că încă trăim, că încă mai suntem în stare să decidem, că noi toţi, deşi umiliţi, dezbinaţi, manipulaţi, huliţi şi alungaţi, nu am uitat să fim un întreg şi că am depăşit starea de somn fără vise, că noi Am Fost şi Suntem Creatori şi nu doar creaturI!
Avem datoria morală de a ne exercita DREPTUL LA VOT într-un număr cât mai mare!
PUTEREA VOTULUI este în MÂNA VOASTRĂ, a fiecărui cetăţean responsabil!
IMPORTANT este suficient să MERGEŢI LA VOT!
AVEŢI CU CINE! FACEM ECHIPĂ!
Valentin SPIRU
Candidatul PMP pentru Primăria Municipiului TULCEA
Material realizat de SC INFOTULCEA SRL TULCEA, Comandat de Partidul Mișcarea Populară, Organizația Județeană Tulcea – Cod AEP 21200020