Anul acesta, aproape jumătate dintre evreii care au sărbătorit anul nou evreiesc la Uman, în Ucraina, au tranzitat Aeroportul Delta Dunării Tulcea. Sărbătoarea Rosh Hashanah, care prilejuiește pelerinajul evreilor ultraortodoxi, a fost anul acesta în perioada 22-24 septembrie iar de azi zeci de aeronave îi așteaptă pe pista Aeroportului Internațional Delta Dunării pentru a-i transfera la Tel Aviv de unde provin marea majoritate a credincioșilor care au ajuns anul acesta în localitatea ucraineană.
Potrivit directorului RA Aeroportul Delta Dunării Tulcea, domnul Vâlcu Stoian, în aceste zile, cu excepția celei de sâmbătă, care din punct de vedere religios este sacră, vor decola garantat 27 de aeronave!
,,Inițial, contractele au fost semnate pentru aterizarea a 40 de aeronave de la Tel Aviv la Tulcea și respectiv pentru decolarea a 21 dintre acestea de la noi spre Tel Aviv!
Cu anumite solicitări ulterioare, ca să nu le spunem intervenții sau presiuni, am mai preluat suplimentar alte șase aeronave până acum, deci vor decola 27 în total aceste zile, până luni inclusiv, cu excepția zilei de sâmbătă!
Nu este exclus ca să mai apară și ale solicitări suplimentare așa că este foarte posibil să ajungem la peste 5000 de pasageri îmbarcați și decolați de pe aeroportul nostru!
O statistică o vom face publică probabil miercurea viitoare cel târziu”, a declarat Vâlcu Stoian, directorul Aeroportului Internațional Delta Dunării Tulcea.
Interesant este și faptul că tocmai pentru că avem un aeroport de mici dimensiuni, care nu poate găzdui mii de pasageri, cei mai mulți dintre cei care urmau să plece spre Tel Aviv așteptau la poarta aeroportului fiind cu greu ținuți să nu pătrundă în incintă de echipaje de jandarmi și polițiști. Probabil dacă ar fi fost cetățeni din țările UE procedura ar fi fost una mult mai ușoară, însă așa toți pasagerii au trecut prin filtrele cetățenilor non-UE.
Mai jos imagini de la Aeroportul Internațional Delta Dunării Tulcea surprinse azi la primul zbor spre Tel Aviv.