Din 2019 așteptau tulcenii un astfel de eveniment ca cel de azi: Ziua Marinei organizată de Garnizoana Tulcea pe noua faleză a Dunării, Faleza Ivan Patzaichin. Dr. Comandor Antoanel Marian Vătămanu s-a întrecut pe sine azi în ceea ce privește organizarea festivităților din zona Casei Sindicatelor și l-a primit cum se cuvine pe Zeul Neptun care a dat, după inutilele discursuri ale oficialităților, startul paradei navelor militare și a jocurilor marinărești.
Remorcherul fluvial 328, vedetele fluviale 142 și 143 precum și vedeta fluvială blindată 177 au patrulat pe Dunărea și în dreptul navei de protocol Fortuna au salutat cu salve de artilerie oficialitățile prezente la aceste festivități.
Video: Jocurile marinărești au făcut deliciul tulcenilor
Organizatorii au pregătit anul acesta doar trei jocuri tradiționale marinărești, toate de uscat, poate și pentru ca cele câteva mii de tulceni veniți la Ziua Marinei să vadă mai bine ce se întâmplă. La proba alergarea în sac după o etapă preliminară finala a avut următoarea ierarhie: Locul 1 – Marian Simion, Marină, Locul 2 – Cristian Iosif, Pompieri, Locul 3 – Dan Lacurezeanu, Jandarmi. Surprinzător, la proba alergarea cu oul în lingură podiumul a fost ocupat pe cea mai înaltă treaptă de un jandarm: Mihai Strugariu, locurile următoare fiind ocupate de marinarii Mihai Caramangiu și Laurențiu Balăceanu. În fine, proba cea mai așteptată a fost cea a trasului la parâmă. Nu pe tehnică ci pe talie au câștigat jandarmii în finala cu marinarii, locul trei fiind ocupat de pompieri.