fbpx
Primăriia Tulcea

Aproape două milioane de lei pentru modernizarea Orășelului Copiilor

Municipiul Tulcea pregătește un proiect important dedicat copiilor și comunității, care vizează amenajarea unor spații educaționale în aer liber și realizarea de lucrări de amenajare peisagistică în zona de sud a Parcului Orășelul Copiilor, spre strada Isaccei.

Proiectul prevede amenajarea unei suprafețe totale de aproximativ 2.200 de metri pătrați, destinată desfășurării de activități educaționale, de agrement și recreative, într-un cadru modern și adaptat nevoilor copiilor.

Finanțare europeană, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială

Investiția urmează să fie realizată prin obținerea unei finanțări din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, prioritatea POI – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, măsura M5.33 – Servicii integrate de educație informală în aer liber. Proiectul se încadrează într-o intervenție de tip FEDR și este derulat prin GAL Viitor pentru Tulcea, în baza Strategiei GAL „Viitor pentru Tulcea”.

Potrivit strategiei locale, lipsa infrastructurii educaționale în aer liber a fost identificată drept o prioritate majoră de intervenție, proiectul venind să acopere exact această nevoie.

Alei refăcute, spații verzi și zone educaționale de joacă

Lucrările propuse includ:

amenajarea aleilor pietonale din piatră cubică recuperată;

realizarea de plantări și amenajări peisagistice;

crearea a patru spații educaționale și de joacă pentru copii, concepute pentru activități interactive și educație informală.

Parcul Orășelul Copiilor este amplasat pe un teren ce aparține domeniului public al municipiului Tulcea și are o suprafață totală de 15.117 mp, însă în prezent aleile sunt degradate, iar o parte dintre locurile de joacă necesită modernizare.

Valoarea investiției

Valoarea totală a investiției este estimată la 1.477.064,15 lei, fără TVA. Prin implementarea proiectului, autoritățile locale își propun să transforme zona de sud a parcului într-un spațiu atractiv, sigur și funcțional, dedicat educației informale și petrecerii timpului liber pentru copii și familii. Proiectul reprezintă un pas important pentru modernizarea infrastructurii urbane destinate celor mici și pentru creșterea calității vieții în municipiul Tulcea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button