Începând cu data de 14 septembrie 2026, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei,
Imprimată pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a
României – 190 de ani de la naștere și o coală specială formată din 4 bancnote aniversare
pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul
Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere.
Bancnota are următoarele caracteristici:
dimensiuni: 147 x 82 mm, cu o toleranță de ± 1 mm (identice cu cele ale bancnotei de
circulație cu valoarea nominală de 100 lei);
culoare predominantă: albastru;
imprimată în tehnică mixtă: ofset și în relief, pe suport de polimer;
fereastră transparentă complexă, pe verticală, cu portret multiton și OVMI (SPARK®).
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea
dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura lui Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale
a României, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „EUGENIU CARADA 1836-
1910”.
În zona centrală, se află o imagine a Sălii Ghișeelor din Palatul Vechi al Băncii Naționale a
României peste care este suprapus un detaliu al sălii reprezentând o acvilă, iar în spatele
acesteia un scut ornamentat cu sigla BNR.
Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA
NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru
ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală jos, pe
orizontală, în litere, „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” și în
dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.
Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra
valorii nominale în litere.
Data lansării în circuitul numismatic, respectiv „14 septembrie 2026”, este imprimată pe
verticală în dreapta bancnotei.
Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive stilizate.
Pe reversul bancnotei compoziția grafică include o imagine a Palatului Vechi al Băncii Naționale
a României.
Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE
SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”.
În plan secund, în zona centrală, este reprezentată Sala de Consiliu a Băncii Naționale a
României.
Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și sigla
BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos.
Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100”, pe verticală în stânga sus, pe
orizontală deasupra Palatului Vechi al Băncii Naționale a României și în dreapta jos și, în litere
„UNA SUTĂ LEI” pe orizontală în stânga jos.
Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive stilizate.
Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, roșu și negru, sunt imprimate
astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în
stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranță
destinate publicului:
1. Elemente de siguranță incluse în substratul de polimer:
a) fereastra transparentă complexă, pe verticală, care conține:
în zona centrală, portretul lui Eugeniu Carada, reprezentat în tehnică multiton (Cameo);
în partea superioară pe avers, un element stilizat inspirat din prima bancnotă de 20 lei
emisă de BNR în anul 1881;
în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia, un
element grafic stilizat realizat în tehnică multiton (Cameo), care la examinarea în lumină
ultravioletă prezintă fluorescență în două culori (Vivid Colour) galben și albastru;
b) două elemente tip filigran, respectiv aversul decorației „Trecerea Dunării” acordată lui
Eugeniu Carada de către regele Carol I și sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este
luminată din partea opusă privitorului;
c) fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CARADA” ce poate fi citit
din patru direcții diferite.
2. Elemente de siguranță adăugate prin imprimare în fereastra transparentă complexă:
a) deasupra portretului, un element imprimat cu cerneală optic variabilă și magnetică
OVMI (SPARK®), care își schimbă culoarea din auriu în verde, când bancnota este
privită sub diverse unghiuri de înclinare;
b) element embosat în interiorul elementului stilizat imprimat pe revers inspirat din
prima bancnotă de 20 lei emisă de BNR în anul 1881;
c) coroană stilizată imprimată pe avers și revers care încadrează portretul lui Eugeniu
Carada;
d) sub portret, un element embosat care redă valoarea nominală a bancnotei.
3. Elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers:
a) imprimare în relief detectabilă prin palpare, portretul, semnătura, numele și anii de
viață ai lui Eugeniu Carada, acvila și scutul ornamentat cu sigla BNR, stema României,
denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și medalionul cu sigla
BNR, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100” și textul „LEI UNA
SUTĂ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde
când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare;
b) elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a unui element decorativ din
Palatul Vechi al Băncii Naționale a României; suprapunerea se realizează când
bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
c) microperforații laser cu valoarea nominală „100”, amplasate în zona centrală, pe
direcție verticală;
d) liniatură antiscaner și anticopiere pe zonele libere din stânga și din dreapta;
e) design securizat cu imprimare ofset în iris.
4. Elemente de siguranță adăugate la imprimare pe revers:
a) imprimare în relief detectabilă prin palpare: Palatul Vechi al Băncii Naționale a României,
denumirea „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și sigla BNR, valoarea nominală în cifre „100”,
în stânga sus pe verticală, în dreapta jos și, în litere „UNA SUTĂ LEI” pe orizontală, în stânga
jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”;
b) elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a unui element decorativ din Palatul
Vechi al Băncii Naționale a României; suprapunerea se realizează când bancnota este
luminată din partea opusă privitorului;
c) microperforații laser cu valoarea nominală „100”, amplasate în zona centrală, pe direcție
verticală;
d) imagine latentă cu inscripția „BNR” încorporată pe latura din dreapta a imaginii Palatului
Vechi al Băncii Naționale a României;
e) liniatură antiscaner și anticopiere pe zonele libere din stânga și din dreapta;
f) design securizat cu imprimare ofset în iris.
Pe lângă elementele de siguranţă destinate publicului, bancnota aniversară pentru colecționare
cu valoare nominală de 100 lei prezintă suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin
imprimare, atât pe aversul cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială,
respectiv:
a) microtext imprimat continuu ofset pe avers: inscripția „BNR100”, în stânga
portretului;
b) microtext imprimat continuu în relief pe avers: inscripția
„BANCANATIONALAAROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de
emisiune și „BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga
jos;
c) microtext imprimat continuu ofset pe revers: inscripția „ROMANIA”, în zona din
spatele imaginii Palatului Vechi al Băncii Naționale a României;
d) microtext imprimat continuu în relief pe revers: inscripția „BNR”, în dreptunghiul din
partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă;
e) imagine gen timbru, cu valoarea nominală a bancnotei pe revers, în cifre, în stânga,
pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă;
f) seria și numărul orizontal, pe revers, poziționată în centru sus, în culoare roșie în
lumină normală, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă;
g) seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră în lumină normală,
care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și
proprietăți magnetice.
Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimate pe
suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de
ani de la naștere sunt introduse în pliante de prezentare a emisiunii, al căror text este redactat
în limbile română, engleză și franceză. Fiecare coală specială formată din 4 bancnote aniversare
pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul
Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere este însoțită de un certificat de
autenticitate. Ambele sunt introduse într-un plic personalizat.
Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimate pe
suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de
ani de la naștere au putere circulatorie pe teritoriul României.
Tirajul aprobat pentru această emisiune numismatică este de 16.000 de bancnote aniversare
pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei și 1.000 de coli speciale formate fiecare din
4 bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei.
Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei,
cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere
este de 240,00 lei, inclusiv TVA și pliantul de prezentare, iar pentru coala specială formată din 4
bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu
Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere este de 840 de lei,
inclusiv TVA și certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a bancnotelor aniversare pentru colecționare, cu valoare
nominală de 100 lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul
Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere și a colilor speciale formate fiecare din 4
bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei cu tema Eugeniu
Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere se realizează prin
sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a
României, iar vânzarea acestora va începe cu data de 15 septembrie 2026.
Informații cu privire la achiziția acestor produse numismatice se regăsesc pe site-ul Băncii
Naționale a României, secțiunea Numismatica https://www.bnr.ro/664-Numismatica.




