Ştirea zilei

Accident grav între Nalbant şi Cataloi: doi răniţi au ajuns la spital!

În cursul zilei de 17 decembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 A. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Tulcea, judetul Tulcea , în timp ce conducea un auto din direcția localității Nalbant către Cataloi, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Ciucurova, județul Tulcea, care, în urma impactului, a fost proiectat într-un copac aflat pe marginea părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat ranirea conducătorului auto de 47 de ani, din Ciucurova și a unei pasagere de 50 de ani, care se afla în același auto, ambii fiind transportați la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto posedau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Back to top button