Ştirea zilei
Accident la trecerea de cale ferată Tariverde! Implicaţi şoferi din Tulcea
În această dimineaţă, în jurul orei 7.00, pe DN 22 (E87) a avut loc un accident în care au fost implicate mai multe autoturisme, printre care şi unele înmatriculate în judeţul nostru.
Potrivit unor fotografii transmise de unul dintre cititorii www.infotulcea.ro, evenimentul a avut loc chiar în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată de la Tariverde, judeţul Constanţa.
Din imagini nu pare să fi fost mai mult decât un carambol, fără urmări grave, însă unul dintre autoturisme pare grav avariat, iar pasagerii din acesta cu siguranţă au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Vorm reveni cu informaţii despre acest eveniment rutier în momentul în care IPJ Constanţa va face o comunicare oficială.