fbpx
Ştirea zilei

Acțiuni de combatere COVID cu sancțiuni pentru alte abateri!

În perioada 03 – 05 iulie 2020, politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea desfășoară în sistem integrat împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului de Poliție Delta Dunării, Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică,  activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, târguri, zone de agrement. Totodată se efectuează verificări și în trafic, fiind vizate transportul local, național și internațional, de persoane.

Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.

Sunt verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către  angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
Astfel, în data de 4 iulie a.c., au fost verificate 30 de societăți comerciale și 150 de persoane fizice autorizate (PFA-uri).

Au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, dintre care 32 de sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 sancțiuni contravenționale aplicate la alte acte normative, valoarea totală de 25.000 de lei. Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acest tip de misiuni vor fi desfășurate permanent în această perioadă pentru a proteja oamenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE